În episodul al 3-lea, pe bune, trecem la lucruri serioase și profesioniste. Acum însă ne mai dedulcim cu niște goange bufniliene, așa, ca să facem încălzirea. După aia vorbim cum de-a reușit Victor Orban al Ungariei să pună mâna pe EON-ul românesc, de fraieri ce suntem.
Acum, să vedem! Dumitru Mazilu, v-aduceți aminte de el, da, Mazilu a cunoscut-o pe Maria Antoaneta, asta da vălurire revoluționară! Și de ce n-ar fi așa dacă Georgescu și-a inventat o mare parte din biografie în timp ce Andrei Caramitru s-a pozat cu Donald Trump prin intermediul A.I. iar Anca Alexandrescu pare să fie o copie jalnică a vestitei și curajoasei Ana Ipătescu, iar Nicușor Dan, zis Nicușor Plicușor face afaceri babane cu pro-rusul Matei Păun! Maria Antoaneta a ras o grămadă de bănet la jocurile de noroc și, deși pe vremea ei nu erau nici Facebook, nici Tik Tok, nici Instagram, nici X, masele largi populare erau la curent cu povestea asta ciudată, ridicolă și cumplit de enervantă și cam asta i-ar fi pornit pe francezi la Revoluție. Revoluția Franceză, ea, tocmai ea, se vălurește astăzi în România! Franța în revoluție? Vezi bine, da!
În timp ce masele largi populare din Franța plăteau impozite la greu, vai de capul lor. Asta în timp ce nobilimea franceză țintea să zboare direct în Paradis, desigur, fără aportul unor fonduri europene nerambursabile din zilele noastre. Păi sunetul acestei muzici revoluționare se aude și astăzi pretutindeni în lume. Trebuie doar să fii atent. Ești atent? Muzica asta a ascultat-o, poate, un mare român pe care lumea l-a uitat pe nedrept. Căpitanul bănățean Aurel Cosma, în timp ce Banatul era ocupat în totalitate de armata sârbă, s-a dus la Alba Iulia în 1918 și a cerut unirea Banatului cu România. Ce român curajos! Un român adevărat!
Asta e, oameni buni, Revoluția e în plină desfășurare în România din cele mai vechi timpuri. Mulți români adevărați au avut în suflet revoluții adevărate. Revoluții care au mișcat România vălurind-o într-un chip extraordinar prin Oceanul Istoriei. Dacă văluriți miile de informații despre Revoluția Franceză veți înțelege ce e cu America de azi, cu Rusia de azi, cu China de azi, cu Europa de azi, cu România de azi. Elena Lasconi & Emmanuel Macron. Dacian Cioloș & Emmanuel Macron. Macron cel săpat la temelie de Marie Le Pen. Care și ea, ah, și ea a auzit Glasul Revoluțiilor. Sau Iliescu & Gorbaciov și încă CINEVA! Ei, pe asta n-o știați, vedeți!? Sigur, Marcel Ciolacu s-ar putea gândi că de la jocurile de noroc s-ar putea isca un nou zvâc revoluționar, vai de capul lui, cine știe, să-l dea jos cartoforii, pokeriștii și mașiniștii cu alea trei portocale care se învârt și te îmbogățesc pe bune când cad, așa, la rând, în ritm revoluționar de Ala-Bala-Portocala! Așa, ca să râdem un pic. Iar dacă nu avem chef să râdem, pagubă-n ciuperci.
Ajuns în acest punct, la cafeneaua unde mă dau eu mare și tare, cu extratereștrii mei cârcotași, încep s-o iau razna în mod evident amestecând și vălurind istoriile secrete și scoțând din jobenul meu de capitalist înfumurat sau din șapca mea de proletar nervos tot felul de iepurași țopăitori. Muzica revoluțiilor a apărut multor oameni în vis, oameni care au făcut să tresalte istoria, oameni care au făcut revoluții peste revoluții într-un Ocean de Istorie Nebună vălurind milioane de oameni. Tot felul de revoluții, de toate felurile, drapate în revolte, răscoale, lovituri de stat, marșuri triumfale sau, dimpotrivă, marșuri tragice. Dar, o notă-de-mijloc! Extraordinarul căpitan Aurel Cosma este undeva pe Muntele Everest față de pigmeul Sabin Gherman care, într-un delir mediatic posibil alcohooolic sau zombat de venusieni, a decretat ruperea Transilvaniei de România în 1998 chitind să stârnească o Revoluție Imposibilă.
A auzit acest Gherman vuietul Revoluției Franceze? Poate vuietul Revoluției Bolșevice din 1917! Vălurindu-ne mai departe, părelnic, trebuie să remarcăm că elanul revoluționar mocnește și astăzi în inimile unor români adevărați care vor ca România să-și urmeze cursul în Noul Mileniu, prin acest Ocean Nebun de geostrategii militare și politice, de pandemii, de învârteli bursiere, de idei răsuflate și mucegăite care vor să dea România de-a berbeleacul, undeva, în vremuri de mult apuse. Da, în 24 noiembrie 2024, Troțki a venit la București aducând cu el vuietul Revoluției Bolșevice din 1917. Dar vai, noi toți am învățat o mulțime de gogorițe despre acele evenimente ciudate, năvalnice și tocmai de aceea marile manipulări, grosiere de fapt, ne orbesc fără drept de apel.
Extratereștrii mei râd în hohote, mă iau la mișto, băi, Ovidiu Bufnilă, lasă-ne, ești pafarist. Asta e! Avem o meteahnă ciudată şi periculoasă. Ne dedulcim vorbind despre conducătorii neamului românesc fie ca despre nişte eroi providenţiali fie ca despre nişte satrapi perverşi. Îi preaslăvim pe unii după interes pentru ca mai apoi, peste un timp, să-i înjurăm cu vârf şi îndesat. Îi belim pe alţii după vremuri dacă nu ne-au făcut un ce interes. Când nu ne mai place cum stăm, aducem conducători de pe alte meleaguri punându-i în capul trebii. Dar, ne vei vedea iar, după vremuri, mai apoi, hăcuindu-i şi mişelindu-i.
Ne imaginăm tot felul de fantasme despre conducătorii noştri după ce nu mai sunt, asta dându-ne nouă apă la moară pentru sinele nostru mic şi bicisnic. Am impresia că de fapt, noi, românii, nu avem un proiect sănătos în istorie şi că vremelnicia conducătorilor este un fel de pacoste a sinelui nostru. Un fel de ticăloşie a noastră încastrată în sufletul nostru comun nu ne dă voie, nu ne lasă libertatea de a avea un raport sănătos cu ideea de a fi conduşi. Noi românii ne facem că ne-ar conduce careva, oricare ar fi acela, domnitor, monarh, general, preşedinte, secretar general. Când conducătorul pune piciorul în prag, ne gudurăm într-o umilinţă nesănătoasă şi grotescă pe care o credem jertfă. Ce e mai straniu, este lipsa noastră de creativitate în această direcţie. Odată ce l-am pus pe unul să ne conducă, îl lăsăm să-şi facă mendrele şi ne plângem de milă iar dacă acela devine nevolnic, mai ales bătrân şi senil, abia atunci şi numai atunci ne arătăm vitejii lui peşte prăjit şi-i dăm la moacă într-un fel sau altul.
Extratereștrii râd așa de florile mărului și vor ceva consistent nu gargară bufniliană vălurită. Zi-ne maestre că ne perpelești de ne tâmpești. Păi le zic, uite asta, PSD-ul din zilele noastre e urmașu’ lu’ PSD-ul bănățean și PSD-ul bolșevic al lui Lenin. Atâta? O știam pe asta. Da’, dar PSD-ul lu’ Ciolacu s-a înmuiat, s-a făcut fanariot și Revoluția îl va face harcea-parcea cum te văd și cum mă vezi. Mai vorbim mâine. A, să nu uit, Dumitru Mazilu a dat chix în 1990, Iliescu a câștigat. Să fiți iubiți oameni buni!
