Soroș la Beijing în travesti?! Marii Secretari ai Împăratului Ming l-ar fi avertizat pe acesta în mare secret că America a trimis un android peste ocean. Un android cu numele de Soroș. El s-ar fi pierdut în Marea Piață de Pește, fiind ajutat de niște tibetani.
Căutarea androidul Soroș a devenit o urgență a Cabinetului Comunist, într-o lume paralelă cu Imperiul Ming. Rusia n-a mai știut astfel cu cine stă de vorbă pentru că, pentru prima oară în istorie, China a reușit o pasă electromagnetică siderală, beneficiind astfel de două realități cosmice în același timp. India a rămas complet confuzionată iar Brazilia s-a declarat total siderată de noua situație galactică. Se pare că androidul Soroș a reușit să influențeze niște boxeri chinezi amatori care au pus la cale Revolta Boxerilor. Manualul Huolongjing a fost tras la Xerox și împărțit multor tineri chinezi rebeli pentru a-i deprinde cu secretele noilor arme virtuale. Oficialii de la Washington se tem că astfel China ar putea exporta tot felul de revolte populare așa cum a făcut și cu Pandemia Covid 19.
NASA s-ar fi declarat neputincioasă în chestiune, navele ei cosmice neputând naviga între două realități cosmice distincte. China se pare că gândește fiecare pas și că aceste revolte populare sunt de fapt foarte bine controlate și că vor fi exportate pe alte planete cum ar fi Siros, Nibiru, Altamira și Corambo, aflate toate dincolo de Cercul Galactic Exterior. Oricât ar părea de fantezistă această relatare, occidentalii nu au reușit nici până astăzi să pătrundă hățișul mișcărilor politice din China. Luptele acerbe și dramatice pentru putere din sânul Partidului Comunist Chinez scapă ochiului neavenitului iar chinezii știu foarte bine să arunce bombe de fum care să orbească serviciile secrete occidentale. Baza militară secretă din Argentina, de unde chinezii pot lansa rachete hipersonice, pare să fie un bun exemplu.
La București, evoluțiile chineze nu sunt deloc un subiect major pe agenda politică a zilei. Europarlamentarii români sunt mai degrabă interesați de gențile vuiton, de unele hoteluri de pe coasta franceză care se vând la prețuri second-hand și de farmecele irezistibile ale unor androide produse pe șest în Arabia Saudită și aduse prin Filiera Marocană direct la Paris de unii generali din DST. De curând, unii înaintași PSD s-au lăudat cu jumătate de gură cu relațiile lor sus-puse din sânul Partidului Comunist Chinez fără să știe că, de fapt, ei au intrat în legătură cu Marii Secretari ai Împăratului Ming. Ca de obicei, de atâtea ori în istorie, politicienii români sunt total defazați în timp și spațiu, fiind lipsiți de un sănătos ideal național. Pentru cei interesați de aceste chestiuni presante promitem noi dezvăluriri spumoase în minutele cosmice următoare.
Știrea e ca aia cu gaina care a fătat pui vii!!
Pufnilă,
iremediabil.
in cateva ore
multi vor fi shucariti,
a plouat cu praf!
(ca in „praful si pulberea”)
Nu-i aşa că Bufnilă ăsta e patentat ?
ploaia aia…vine!
(ar fi trebuit sa spele jegurile de pe strazi)