Cauta

PSD aduce centrale de apartament ieftine din China în scop electoral

Uniunea Europeană te lasă fără centrala de apartament, îmi zice marțianul Gore, bulbucându-și cei șaptezeci de ochi. Dar PSD aduce centrale de apartament electrice, ieftine, la juma’ de preț, tocmai din China în scop electoral și-o să le vândă la tot poporanu’ la juma de preț. Și o să câștige alegerile fără UDMR, fără PNL, îl face marț’ pe Drulă, îi ia fața lui Simion, te-ai prins? 

Bine zic eu, marțianule, pe toate le știi. Dar Ciolacu mai stă drepți în fața lui Băse? Gore râde cu gura până la cele șaptezeci de urechi ale sale. Nu te pricepi, zice marțianul. Ciolacu a vrut să iasă din cleștele lui Hrebe, pricepi, l-a scos pe doctor din bereta de marinar a lui Băse și a pus-o pe liber pe Firea. Că Firea e omu’ lu Hrebe și tocmai de aia s-a caftit Firea cu șmecherul de la VESTA care a umplut toată țara cu indicatoare, marcaje și balize rutiere și care era PDL-ist de viță vechi așa cum era și Videanu… Da’ nu se știe dacă nu e joacă pe mână moartă și Firea candidează până la urmă fie la Primărie fie la Prezidențiale pe mâna PSD. China hotărăște, nu știu dacă înțelegi, PSD e condus acum direct din China! Îi zic, vrei tu să scrie eu toate tâmpeniile astea? Păi să le scrii, pământean naiv care ești că uite, râde lumea de tine și zice că ești naiv, amărăștean, poet, bla, bla, bla. Stăm pe malul Dâmboviței și extraterim de una, de alta. Da’ pe aia cu Becali o știi? Care, că-s mai multe, îi zic eu extraterestrului, ca să nu creadă că-s pafarist de tot, vai de capul meu. 

Păi pe Becali l-a rugat Hrebe să-i dea formatu’ de la PNG, pe care tot el l-a gândit, să scornească AUR. Aha, zic eu, să nu fiu mai prejos. Da’ ia zi-mi, cine a făcut lipeala PSD-ului cu China? Cum cine? Păi da, cine? Ai auzit de Titus Corlățean? Cine? Titus Corlățean! N-am auzit. Băiete, e vai de capul tău! Când Băse a zis s-o ardem cu SUA nu cu China, a zis-o pe bune, Titus Corlățean a sărit de fund în sus și a zis public pe invers. Aha, zic eu, privind cum curge alene Dâmbovița. Și hai, gata, la treabă,  zice Gore, marțianul, hai la Dragonul Roșu că tre’ să arestuiesc niște transfugi de pe Venus care au ciordit niște lingouri de aur de pe planeta mea. Hai, zic eu oftând, blestemându-mă că sunt atât de tembel încât să-mi bag nasul într-o caterincă din asta cosmică, vai de capul meu de naiv care sunt eu!

Ultimele stiri

  • Polonia susține ca spionii cibernetici ruși au făcut ravagii
  • Horoscop 9 mai 2024 – Astăzi veți avea o mare capacitate de a reflecta și de a gândi
  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • S-a rupt lanțul de iubire. Moldovenii, respinși pe bandă rulantă la intrarea în România
  • Rapid Premier League
  • Dovezi zdrobitoare. Camioanele supraîncărcate ale ucrainenilor ne-au făcut praf infrastructura
  • Sabotaj împotriva statului. Contractele cu operatorii străini din Portul Constanța, în defavoarea țării
  • Femeia cu cele mai mari buze din lume și-a injectat și nasul, pentru a echilibra trăsăturile feței – FOTO
  • Exit mobile version