Să fie o petrecere. Sau ar putea fi petrecerea petrecerilor. Curcani fripți, purcei fripți, politicieni fripți! Oh, nu, zice Gore, pe deplin oripilat. Nu suntem canibali. Dar politica nu cumva canibalizează masele largi populare?
Vine și Terente cu niște ziceri de-ale lui. Al lu’ Ipsilante vrea morțiș însă să muște dintr-o ciozvârtă de politician. Haplea!
Ăștia de la PSD au carnea cam tare și ațoasă, PNL-iștii un pic fezandată cu gust de scorțișoară, USR-iștii au o carne de tip fromage, bonjuriștii de la ALDE se zice că-s fezandați foarte tare, așa, ca-n Shogun, ce să mai vorbim, pe seară se aude fanfara militară.
În sfârșit, canibalismul moare în fașă, ca orice altă formă fără fond românească, Bebe se oțărăște la toată lumea, iese în mijlocul uliței și dă de pământ cu soarele, cu luna și cu niște nuntași care treceau și ei, chefliu, pe-acolo, într-o părere.
Asta e petrecerea petrecerilor. Un fel de ducă națională către niciunde.
– Duducă, ai zis, Bebe?
– Ducă, am zis, Gore.
Taraful o ia la picior. Se duce pe după colț, undeva, prin câmpie, vioristul pe trei cărări, guristul prin niște hârtoape. Țambalagiul sughițând.
Niște țânci se zgâiesc la afișele electorale luate de vântul de seară.
– Hai acasă, măi!
Se duc până la urmă cu toții, într-un nor de fum. Soarele se lasă peste dealuri strivindu-le, încet, încet. Mai încolo, spre Apus, se zărește un curcubeu cu tupeu.