Noi, proștii, fără studii la Moscova, la Washington, Londra, Beijing, Paris, căscăm gura la ăia care au ajuns ceva mai în față, în diverse epoci de restriște și jale, și care s-au cocoțat abitir în fruntea României, săraca de ea, vai de capul ei, cum n-o ia nimenea în serios. Staliniști, jobeniști, pocheriști, buticari, golani, activiști de partid, tarabagii, clevetitori, șmanglitori, cocalari și țepari, curve împopoțonate și demoazele știrbe, proletariste puțind a usturoi, faună românească imposibilă, lingând curul tuturor de pe planeta asta, doar, doar vor primi biletul de voie să acceadă la putere, să se îngrașe ca niște porci în numele unor –isme care n-au nici o treabă cu România.
Care mai de care de pe planeta asta, care a vrut sau care n-a vrut, și-a făcut din România preș de șers picioarele, feudă, lagăr de muncă silnică, atelier de reparații ideologice, tarabă de alba-neagra, chiuvetă ruginită de spălat lovele și așa mai departe. Noi, ăștia, de la talpa țării, fără studii spilcuite prin toate capitalele ochioase ale lumii, noi, ăștia, proștii, am fost chemați în Istoria României fie să crăpăm meserie pe câmpul de luptă în războaiele altora, fie să robotim tovărășește la colectiva ridicolă și puturoasă, fie să tragem la rindea banu’ gros, crezându-ne capitaliștii lu’ pește prăjit, să votăm cu entuziasm sălciu fie pe leniniști și bolșevici, fie pe miliardarii capitaliști pe care-i doare la joben de noi, prostanii prostanilor. Dintre-ai noștri, mulți pupincuriști, lingăi și slugi, gata, gata să trădeze către Est sau Vest, către Nord sau Sud.
Ca să-ți zic eu despre Istoria Secretă, uite chiar acușica, stai o țâră! Pe 11 decembrie 2016, Mannheim, pe terasă, la cafenea, la Paris, se întoarse către Althusser și, sorbind din cafea, spuse că, după părerea lui, aparatul ideologic de stat din România e mort și îngropat. Gramsci, de la cealaltă masă, strigă că idealismul românesc a fost ucis în 1991 în Piața Universității. Și zic asta gândindu-mă la Pilsudsky, domnilor! El a supus Kievul în doi timpi și trei mișcări și toată suflarea poloneză a fost încântată. Păi ce legătură are povestea asta cu Bucureștiul? întrebă Althusser. Are, n-are, e o poveste elocventă pentru moartea ideologiei le București. Adică mă refer la entuziasm, sublinie Gramsci zâmbind subțire. Doi ani mai târziu, nimerind într-o gaură de vierme, din întâmplare, după o ploaie de primăvară, Gramsci se trezi aruncat prin timp exact în Bucureștiul anului 1991, un bun prilej să-și verifice teoria pe care, de altfel, o prezentase la Bienala Ideologilor de la Roma, în 1967.
Vorbind despre Gramsci, profesorul Tiberiu Tiberian, un nepot de-al lui Tesla, mi-a zis că a reușit cumva să-l resusciteze pe Gramsci în laborator dar nu era sigur că toate genele fuseseră reproduse ca la carte. Dar pe mine m-ar interesa toate personajele acelui an, am strigat golind găleata de var, pregătindu-mă să văruiesc peretele sălii de conferințe. Aparatele mele au reușit să identifice urmele lor magnetice, așa că întreaga discuție trebuie să fie chiar aici, în preajma noastră domnule profesor. E importantă pentru tine tevatura asta cu ideologia românească? E clar că lumea bucureșteană a pierdut contactul cu realitatea fără să-și dea seama de asta din cauza încălzirii globale care încălzire e stârnită nu de pe planeta asta tristă ci de niște valuri barosane din fundu’-curu’ universului.