Asta e caldă, caldă de fierbinte ce e draga de ea de știre, chiar de zi, să vezi și ză nu crezi, stai, fii pe fază, te crucești de te-nebunești! În Balta Albă, frate, chiar acolo, na! Că tocmai conu’ sas Iohansson s-a dat pe demis, dismiss, delete de la Cotroceanu’, uite-așa să fiu eu dacă vă mint eu cu ceva. E caldă cum ziceam.
Dar să vezi, nenicule, stand up comedy și altceva nu, mai ceva decât Las Fierbinți, Divertis, Akademia Cațavencu, Vouă, Florin Călinescu, Birlic, Chaplin, Doru octavian Dumitru, Mihai Badea, Bobonete, mă rog, toată suflarea, Stan și Bran, Mr.Bean… Pe la opt trecut de opt și-un sfert, Pamfil Șeicaru îl sună pe cel mai vestit scriitor de short story SF din România tuturor timpurilor, adică pe mine, ha, ha, ha, și îi zice cam așa: Domnule, vino să bem o cafea! Tre’ să punem la cale! Și cei doi, adică noi, eu cu Pamfil Șeicaru, pun/punem la cale o strategie bestială, adică o punem, atât de bestială încât vestea asta cucerește întreaga planetă de luni și până vineri, ba, mai mult, se aude și pe planeta Marte mai ceva decât la sediul PSD, PNL sau ALDE sau USR, AUR, PIN, AC, PNG, UNPR, ha, ha, ha, ce mai poveste incredibilă. Cum așa, se miră extratereștrii, supărați că și la ei Epoca de Hârtie e pe moarte. Păi, cel mai vestit scriitor de short story din România tuturor timpurilor îi zice teribilului Pamfil Șeicaru să scadă prețul la un leu, așa, ca ziarele de o centimă, de un sfanț, de-un cent.
Apoi, toate articolele să fie trimise prin Tunelul Timpului și la PSD, și la PNL, și la CNN, ce nebunie, să vină la chioșcul de ziare, cu mic, cu mare, comentatorii otrăviți, blogării obraznici, politicienii de feisbuk, fetele de la Apaca și portarii de la Guvern, și poporanii din Piața Chibrit. Și mai pun la cale cei doi niște chestii de moare lumea de necaz, de se dau de ceasul morții ambasadorii, cât și Putin, Trump, Băse, Ciolacu, Georgescu, Șoșoacă, Simion, Stolo, Hrebe, Dragnea, Codruța, Olguța, Nicușor Plicușor, Boureanu, Turcan, Coldea, Floriana Juncan, Babolo, Președintele Venusian, CTP, Liiceanu, Patapievici, Leșe, Halep, Năsturaș din Voluntari, Valentina din Călărași, dom’ Terente din Zimnicea și gaițele din Balta Albă, așa să le fie inima. Și încă, și încă, niște ediții de hârtie la Londra, la Paris, la Cairo și Washington, hârtie parfumată cu nițică, un pic de cocaină, să prizeze cititorul cu nesațiu. Cer Parlamentului o anchetă publică, cer ca DNA să se autosesize, zice Orban de la tribună, ciudos că Pamfil Șeicaru l-a luat în tărbacă. Dar milioanele de cititori de pe mapamond vin la miting în Piața Victoriei, ce mai, pompadură mediatică de proporții, istorie dâmbovițeană cu pampon și vertij curat literar și fantezist. Ăștia toți, să vezi!
Georgescu a fost pus pe fugă la supermarketu’ din Balta Albă. L-au fugărit ăia de pe Tik Tok, ăia de pe Instagram, ăia de pe Facebook. Să te ții nenicule. Georgescu era în travesti, braț la braț cu Lenin în travesti. Acum chitesc eu că Lenin venea în travesti de la Marea Revoluție din Rusia de i-a zis și Troțki, bre, tovarășu’ Lenin, da’ ce te-ai travestit așa dacă noi am luat cu asalt Palatu’ de Iarnă, pe bune și pe direct, cu tot cu avataru’ nostru pe oficial?! Mă rog, chestii din astea rusești. Așa că internauții s-au prins că Georgescu a venit azi la poartă la supermarket să să binocleze el cu ochii lui la românii care vor și țin morțiș să fie europeni și să cumpere de la supermarket când el cu tipesa aia tupeistă, Gavrilă, a dat ordin Națiunii Române din întreaga Românie să-i ardă pe capitaliștii occidentali la buzunar și să nu cumpere astăzi, 10 februarie 2025, de la supermarket nici măcar hârtie igienică. Și să vezi, Georgescu, stând pe kolț la supermarket, în travesti, i-a trecut pe mii de români pe condicuța lui de la Secu’, care cum intra la supermarket, până când, până când nenicule, s-au prins românașii noștrii șmecheri că e el, Georgescu, și l-au luat la goană frate, katernică de Balta Albă, să vezi tu ce comedie. Poliția, mucles, Arafat mucles, ăia de la 112, mucles, Ciolacu, bucuros, Becali, burzuluit, CTP nervos, Bolojan, mârâind, Lasconi jubilând. Hai că mai vorbim că e groasă rău de tot, să vezi tu nenicule cum intră kalimera peste noi, vin extratereștrii buluc să cumpere de la supermarket!
Și, asta a fost acu’ un ceas și tokmai de aia mă cam grăbesku să vă ziku, așa, pe repede înainte, cum devine kazu cu makazu. Georgescu a intrat la greu la miștokăreală poporanistikă și să vezi tu ce panaramă de prezidențiale se vede la orizont, ia să vezi tu. La orizontu’ roșu, ce credeai, nenikule?!