Marghiloman a fost pe planeta Marte într-o călătorie enigmatică, trimis de liberali. Dar noi, ah, parșivii de noi! Noi am aşteptat toată vara reîntoarcerea pelerinului Baltazar.
Domnişoara Elvira a fost de părere că Baltazar ne va aduce o mulţime de mesaje importante. Vestea sosirii lui s-a împrăştiat în orăşel îndată ce Rudolf, dirigintele poştei, a primit o telegramă secretă din Londra. Gângav din naştere, el ne-a făcut să credem la început că ar fi vorba de venirea lui Mesia. Nu ne-ar fi mirat un asemenea eveniment pentru că doctoral Spiridon se lăudase că va face primul transplant de creier din lume.
Noi, cavalerii tomnatici de la Clubul Mâncăcioşilor, de la Grădina Icoanei, ne-am arătat foarte mândri că un membru de vază al clubului va înscrie în cartea de onoare a orăşelului o reuşită de asemenea proporţii. Ne-am lăudat peste tot. Am turnat o grămadă de baliverne oricui era dispus să ne asculte. L-am întrecut astfel pe Gaspar, măturătorul. Derbedeul avea darul de a minţi extrem de convingător. El a povestit mai multora că doctorul Spiridon tranşa cadavre într-un cavou părăsit din cimitirul municipal îndată după miezul nopții. Aflându-ne într-o seară invitaţi la poetesa Carmen, părintele Elefterie ne-a avertizat în fel şi chip.
Dacă-i votați pe socialiști ne trezim cu Moscova pe cap! Părinte, istoria s-a schimbat. Dacă-i votăm pe liberali ne trezim cu Moscova pe cap! Nici una nici alta, nici socialiștii, nici liberalii nu conduc lumea, nici Moscova, nici Unchiul Sam, nici șamanii, nici tibetanii! Dar cine atunci? Zi-ne dragă domnule Marghiloman, cine?! Dar Stânga? Tocmai ea, Stânga, să votez cu ea, ha, ha, ha! Stânga nu vrea nimic pentru că ceva care nu exită nu poate avea vreo vrere anume ci doar vrerea îndreptăţită de a se întrupa cumva într-o vrere. Lipsa unei Voinţe numite şi indicate, întrupată astfel într-o vrere, ar putea însufleţi Stânga în toate formele ei.
Dar această Voinţă, nefiind ea înseşi vrerea cuiva anume, nici ea nu poate exista. De ce ce această joacă serioasă în marginea unui Nefiind? Pentru că acest Nefiind este nefiind din pricina procesualităţii lumii. Căci nu poţi împărţi Procesualitatea în nici un fel în porţii egale, porţiile fiind vălurite întotdeauna şi numai iluzoriu egale. Porţii sau părţi, sau felii sau mai degrabă valuri căci valurile expliciteaza aşa cum se cuvine iluziile noastre deşarte, înforţările noastre, gesturile noastre dramatice, heirupiste, lipsite de sare şi piper, melancolice sau inexplicabile, aşa, ca o ploaie cu broaşte, undeva, la margine de lume decadentă, însufleţită doar de bârfă, de păcăleală, de fabulă şi ambuscadă intelectuală. Stânga nu există pentru că bipolaritatea nu există.
N-ar exista nici Dreapta dar dacă fiinţa se poate explicita prin propriul ei travaliu, prin propria ei valorizare liberă şi asumată, atunci Dreapta trebuie să existe nu pentru că ar fi o vrere a cuiva, nu pentru că o Voinţă ar vrea să voiască existenţa dreptei ci pentru că Dreapta este esenţa procesualităţii, fie a fiinţei, fie a Naturii. Căci nu e egalizare, nu o echilibrare, nu o egalitate produce vălurirea tuturor în Universul Vălurit ci tocmai libertatea şi asumarea. În definitiv, rostogolindu-se dintr-un iluzoriu echilibru, dintr-o fantomatica stare de egalitate cu alte pietre, o piatră anume, observată ca fiind o anume piatră, se rostogoleşte procesual, lipsind peisajul de iluzoriul echilibru, într-o libertate stranie a văluririi fără de oprire.