Dacă citesc tipii de la AUR chestia asta, am încurcat-o, frate. Dacă citesc șmecherii de la USR, e de bine, poate prind un post călduț la Institutul Cultural Român. Acum să zic ce am eu în cap. Să vă zic povestea.
Orgasmul de unul singur e aiureală, egolatrie şi rătăcire, zice Picasso hoinărind pe străzile umede din București, citându-l, citindu-l în draci pe Stanislaw Lem. Picasso a fost reînviat de niște laboranți din Brașov, niște din ăia cu capul mare, foc de deștepți pe care nici un partid din România nu-i a în seamă cumva. Și să vezi cu Picasso, cel reînviat de ai noștri prin metode electromagnetice înalte. Ici colo, o părelnică Fernande. Un surâs angelic, Fernande.
Un surâs de Avignon. Dar orgasmul e dat pentru a te bucura împreună cu celălalt, bărbat cu femeie, zice Picasso învârtind penelul măiastru prin aerul mocnind a revoluție virtuală și fără de leac. Nu fii egoistă, Fernande, dăruiește-te. Nu fi artificială, Fernande, citește-l pe Stanislaw Lem. Iar voi, cvare ardeți gazul pe rețelele sociale, nu mimaţi femei angelice, voi digitalii de pe Instagram…
Nu vă păcăliţi singuri căci înamorații ai artei mâncând pesponci și visând monstruos cotrobăiesc după imagini fascinante, hulpavi de dragoste și miracol. Sărută-mă, Fernande, șoptește Picasso vălurind forme de femei angelice și nebunatice în timp ce, la București, e o leșinătură de început de campanie electorală. Orgasmul e miracol, zice Picasso cu febrilitate vălurindu-se în fel și chip. Pur şi simplu miracol. Nu e competiţie. Nu e defulare. Nu e etalare. Nu e pierdere de vreme. Nu e spectacol. Orgasmul e aventura fiinţei, enigmatică, miraculoasă. Nu e socialism. Nu e neomarxism. Nu e neoliberalism. Un brand care se păcăleşte în asemenea momente e un brand căznit. Picasso e brandul magic, fără îndoială. Îl simţi de la o poştă că nu e inspid. Are culoare.
E brand după unii dar de fapt e o imagine angelică, plină de viaţă. Îl poţi trata ca pe un brand personal sub formă de cub, de ce nu? Îl poţi admira și să-l iei drept de model. Îl admiri pur şi simplu. Până când descoperi că-i plin de magie. Un asemenea brand nu e ca un automat de Coca Cola. Un robo-brand care strepezește clasicismul. Insensibil? Urât? Diform? Oh, nu! Trebuie să fie Eva! Eva e vis, e mângăiere nocturnă plină de înfiorare și tulburare. Orgasmul e enigma Minţii, plăcerea nebună a Corpului şi aventura Trupului, șoptește Picasso hoinărind aiurea prin București, pe cheiurile spuzite de soare. Miracolul Absolut al Fiinţei, citindu-l pe Stanislaw Lem. Suprarealism. Jacqueline îi face semne vesele lui Picasso de pe pod.
Ah, bărbații și femeile! În multe situaţii grele, bărbaţii se pierd cu firea, încep să plângă, se fac de cacao, oftează, strigă după ajutor. Femeile trec prin momentele dramatice ale vieţii într-un fel dumnezeiesc, pe tăcute, se mobilizează, găsesc ieşirea. Bărbaţii duc greul războaielor și pandemiilor trucate dar rănile le oblojesc surorile cu halaturile imaculate, stropite cu sînge de bărbat.
Guernica e Orgasmul? Bărbaţii rostuiesc politica perversă dar în culise femeile sunt cele care configurează marile revoluţii. Bărbaţii fără femei n-ar putea exista, ar fi un nonsens. Femeile fără bărbaţi ar fi ca păsările cerului, fără de aripi. Nu sunt mai importanţi bărbaţii decât femeile aşa cum nici femeile nu sunt mai presus decât bărbaţii. Din conflictualitatea asta ancestrală, mirifică, tragică, îngerească, diavolească, fără de margini, maiestuoasă sau plină de noroi se înfiripă înaintarea fiinţei către Miracol. Fernande îl sărută ușor, suav, îngeresc pe Pablo Picasso în timp ce soarele cade dincolo de orizont vălurindu-l, citându-l pe Stanislaw Lem. Nu știu care mă trage de mânecă, ascultă musiu, aia nu e Fernande, e Clotilde, pricepi?! Auzi ce chestie! Ați prins chichirezu’?