Comedie mare dâmbovițeană, cum ies la iveală biștarii, să te ții, dar biștari din ăia nasoi care nu-s de nasu’ nostru al nasoilor și frierilor. Nu s-au înțeles la câștigu’ pe din dos, unii alții, acum se saltă unii pe alții și invers, cu forțele speciale, să se ușureze de lovelele alea grase. Dar să vezi!
M-am dus aseară în Piața Matache. Piața închisă. M-am dus la un supermarket. Era un lacăt uite-așa de mare, nu vă mint. Ei, am tras o fugă la primărie, nici urmă de Nicușor Dan. Nici țipenie de om. În Piața Victoriei, pustiu, unde-s domle răcnitorii lu’ AUR? Nici pe Calea Victoriei nu era careva, s-au cărat bonjuriștii pe undeva, nu le mai arde de dramoletă politicianistică, de țanțavais la Capșa, de vorbeală, colț cu Academiei, să te crucești și alta nu. Pustiu de tot. Sigur că m-am speriat.
Spre seară, am ajuns departe, către Giurgiu, pe câmp. În urma mea, rămâne un București gol de suflete. Care unde credeți voi că erau sufletele românilor, toate în păr, mii și mii, vreo câteva milioane, puține milioane? Chiar pe drum. Acolo, în câmp, albastru plin de flori galbene. Sub cerul liber. Era acolo un nor ciudat din care se auzea o muzică. Bucureștenii mei stăteau ciotcă acolo și ascultau. Ce e? Taci, mi-a șoptit un deputat pe care-l văzusem zilele trecute la una dintre televiziunile otrăvite. Taci, ascultă muzica îngerilor…
Am ascultat, de ce să nu ascult?! Dar cum de atâta suflare bucureșteană o ștersese cât ai clipi din oraș? Păi cine mai strângea gunoiul? Cine se mai dădea cu barca prin Cișmigiu? Cine mai transmitea mesaje electorale caraghioase la televizor? Cine se mai răstea la noi de la Cotroceni? Cine mai înjura vârtos America și se pupa cu Moscova? Și inverse, se înțelege, ce credeați? Nimeni. Erau cu toții vrăjiți. Și bogații și oropsiții, cot la cot. Plângeau. Uite-așa li se scurgeau lacrimile pe obraji. Un ageamiu, acrit de popolarizare tehnico-științifică, mi-a zis, așa, încet la ureche, că-n norul ăla era de fapt un OZN plin ochi de extratereștri care se pregăteau să sară jos să ne căsăpească de numa, numa. Ce nebun? Nu domnul meu, bucureștenii erau cu toții, dintr-odată, vrăjiți cu adevărat, s-au așezat în genunchi, un ocean fremătător de oameni.
S-au închinat. S-au îmbrățișat. Apoi a căzut soarele într-o mare de flăcări și s-a lăsat seara peste noi. Iar la știriceală, ce să auzi? Cum că Ciutacu palmează Nordis pe dibuitelea, cu interes, se înțelege, cum că CTP îi cântă-n strună lu’ Căcărău, cu interes, se înțelege, cum că Iohannis o dă iar cotită ca la Ploiești, cu interes, se înțelege. Rămâne președinte de țară, să fie el sănătos, Georgescu s-a șters pe bot de tot. Și unde mai pui că și Donald Trump a luat-o-n freză de la mexicaneros, ăia șmecheri nevoie mare iar Trump un mare fraier, uite-așa.
America e pe ducă, Rusia e pe ducă, China e pe ducă, vă spun eu, iubiților și minunaților, pregătiți-vă ca România să preia conducerea lumii că altfel nu se mai poate.