De pe un iaht de lux, proprietatea lui Paul Getty, mă salută Queequeg care se întreține cu Churchill pe teme politice și nu numai.
Churchill îmi strigă entuziasmat că ar vrea să-i înlesnesc o întâlnire cu Kissinger, să se lămurească ei doi asupra prefacerilor fundamentale și totale din lumea noastră modernă, să discute despre noua estetică politică și despre noua politică a esteticii, de la galeriile de pictură din Brasil, Berlin, Moscova și New York la saloanele de literatură comparată pe care Gertrude Stein le-a deschis la Tel Aviv, la Beijing, la Cairo și în Dubai. Înaintăm pe bulevardele parisiene, uite-l pe Mao, uite-l și pe Lenin, uite-l și pe Athanasie Bathanasie, toți trei la o parolă despre politica modernă și despre modernitatea politicii, despre funcțiile noilor partide digitale și despre direcțiile pe care ele ar trebui să le urmeze acum când totul este vălurit, de colo, colo, de uriașe valuri venite din spațiul cosmic.
Valurile, valurile! Așa strigă amuzată Virgina Wolf în timp ce Tom Wolf mă întreabă dacă nu-l cunosc pe A.O.Kovalevsky pe care vrea să-l provoace la o discuție liberă despre embriologia politică. Eu cred de cuviință să-i fac o legătură cu Francis Scott Key Fitzgerald pentru că, cred eu, felul în care apar partidele politice pare să fie determinat de sunete cosmice asemănătoare muzicii de jazz. Einstein se opune cu vehemență, întristat că lumea modernă, chiar și politicienii, i-au interpretat în mod eronat teoriile cuantice, ajungând la aberații monarhice, republicane sau regaliste de un iz politic îndoielnic. Carlos Santana vine dinspre tribord, hei, nu e vorba de jazz, domnule Președinte, e vorba de blues. Gary Moore îl contrazice pe Carlos Santana, Mao dă nervos din mână, nu se înțelege deloc cu Lenin, nu ajung la vreun acord referitor la ideologia comunistă. Lenin e sub influența serviciilor secrete germane pe care le-a tras în piept în cele din urmă, înființând Republica Socialistă Bavareză.
Discuțiile aprinse despre socialism, comunism, conservatorism, liberalism, naționalism, ecologism înfierbântă întreaga suflare și flota noastră își ia astfel avânt către noi furtuni oceanice nebănuite. Ceea ce credeam a fi o cometă, ajunsă din întâmplare la marginea galaxiei noastre, e de fapt un val uriaș, oceanic și enigmatic. Einstein îl strigă pe Enrico Fermi care îl strigă pe Carl Sagan. Vin la mine toți trei, ar vrea o cușetă comună pe Nava-Amiral, le îndeplinesc dorința, este loc pentru toată lumea. Republica taie valurile cu mii de prove, desparte vânturile cu mii de catarge. Flota noastră ambițioasă taie oceanul, maiestuoasă, având la bord milioane de oameni destoinici, nebuni, inteligenți, amorezați, perverși, drăcoși, evlavioși, deștepți sau tembeli, aroganți sau umili, de treabă sau de netreabă, curajoși sau foarte fricoși. Parisul rămâne în urmă, gol, pustiu, e înghițit de valuri în cele din urmă.
Charles De Gaulle îl tot ceartă pe Emmanuel Macron care se ceartă cu Joe Biden care se ceartă cu Donald Trump care nu se ceartă cu Vladimir Putin care se ceartă cu Volodimir Zelenski. Sunt subiecte grele, tragice, dramatice. Da, Parlamentul s-a autodizolvat, însă. Ce urmează? Republica taie valurile, maiestuoasă în căutarea unui nou destin. Partidele socialiste complotează, pe ascuns, undeva la pupa unui corăbii aduse de pirații din Caraibe. Liberalii, și ei, s-au strâns pe Titanic, complotează acolo, organizând noi grupări oculte. Ecologiștii vor să fundamenteze o ecologie a valurilor. David Bohm încearcă să explice, într-un cerc feminist, care le cuprinde și pe Coco Channel, Dalila, Mata Hari, Gertrude Stein, Madonna, Jeniffer Rush, Sofia Loren, Meghan Trainor, Carla Bruni, care e secretul noilor văluriri prin care trece întreaga noastră politică, galaxia, planetele și alte momente cruciale cosmice.
