Aroganții Filozofi Tomnateci, o asociație scrobită, savantă și de dialog social, chipurile, ne-a transmis zilele trecute un mesaj înfumurat prin care am fost informați că noi, poporanii de rând, trăim sublunar, subfilozofic, subideatic, fiind niște bieți viermișori apocaliptici, rupți în curușorul nostru de viermișori apocaliptici și așa mai departe, halucinant și trufaș.
Rânduiala Lumei, zic Aroganții Filozofi Tomnateci, este de nezguduit și, în mod ipocrit, de plâns cu lacrime de crocodil. Hoinărind prin lumea cea lume, siderală și de nepătruns în ale ei anecdotice alcătuiri imunde, ne-am izbit din întâmplare unii cu alții, într-o bezmeticeală poporanistică, spumoasă, aiuritor colorată, sprințară și funambulescă. Tocmai ce ieșeam, cu mic cu mare, de la secția de votare când s-a zvonit că nu știu ce paraleu dictatoristic mondial ar fi azvârlit cu Bomba Atomică, zevzecul. La câte filoptere se văluresc prin noua noastră realitate vălurită și văluritoare, asta trebuie să fi fost și ea la fel. Dar uite că s-a adeverit.
Așa că, preumblându-ne de colo, colo, speriați, ne găsim cu domnii Platon și Aristotel. Puțin șifonați cei doi, plini de funingine, cu câte-un cucui uite-așa de nasol și de vânăt drept în frunte. Păi de ce, a ținut morțiș să știe Gore de la Arsenal care tocmai se străduia să ne convingă de ce i-a votat pe conțopiști și nu pe bonjuriști. Domnii Platon și Aristotel s-au uitat cam de sus la noi și s-au uitat așa vreme de-un ceas până când ne-am dumirit că ei erau într-u univers paralel cu al nostru. Ca să vă explic pe înțelesul vostru sublunar, subfilozofic și subideatic, universul fiind ca un ocean, două valuri se oglindeau unul într-altul, așa, din punct de vedere electromagnetic și astrofizic. Așa că ne-am făcut din mână cu domnii Platon și Aristotel care ne-au povestit că Bomba Atomică n-a explodat pe planeta noastră ci în celălalt univers pentru că a ricoșat în aripa unui porumbel al păcii cam ramolit și cam jumulit.
Așa că Bomba Atomică i-a plesnit drept în freză pe domnii Platon și Aristotel care viețuiesc în celălalt univers, departe de sublunarele noastre cazne. Mă rog, ambii domni au supraviețuit pentru că, vezi bine, câmpurile electromagnetice siderale ar fi o pavăză de netrecut în fața oricărei bombe atomice, care, se înțelege, are în contextul cosmic doar forța unui bolovan mai acătării. Dar Gore de la Arsenal ne-a zis, așa în particular, la o bodegă de cartier, că filozofia a decăzut din drepturile ei de filozofie și că Bomba Atomică este de-acum regina ideilor înalte în timp ce domnii Platon și Aristotel ar fi decăzut în desuetudine. Iar madam Calomfirescu a ținut morțiș să trimită o depeșă emailată către Aroganții Filozofi Tomnateci pe care i-a făcut cu ou și cu oțet pentru că s-ar ține așa, cu nasul pe sus, spoiți cu tot felul de idei false despre lume și viață, zicându-le pe șleau că travaliul lor e imund, sublunar, subfilozofic și subideatic. Auzi la ea, tupeu!