O doctoriţă din Iaşi este bănuită că ar fi profitat de funcţia pe care o ocupa la Spitalul „Sfântul Spiridon” pentru a-şi interna părinţii vreme de 1.229 de zile în 6 ani. Medicul se numeşte Carmen Solovăstru şi era şefa clinicii de Dermatovenerologie.
Conducerea unităţii a decis încetarea exercitării atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei de medic şef al Secţiei Clinice Dermatovenerologie de către prof. univ. dr. Laura Gheucă Solovăstru şi preluarea acestora de către dr. Alina Stincanu.
Trebuia să-i interneze la o secţie de paliaţie
Decizia a fost luată după ce o comisie a constatat că medicul Laura Gheucă Solovăstru şi-a internat părinţii în clinica pe care o conducea, în loc să-i interneze la o secţie de paliaţie.
Conform raportului comisiei, în perioada 2016 – 2022, pacientul Nicolae Solovăstru a avut 20 de spitalizări, între 15 şi 85 de zile, însumând 927 de zile, trei reinternări fiind la distanţă de două – trei zile. De asemenea, în perioada 2016 – 2022, pacienta Rodica Solovăstru a avut 12 spitalizări, între 3 şi 47 de zile, însumând 302 zile.
Se verifică un eventual prejudiciu
Conducerea spitalului verifică dacă aceste internări posibil abuzive au adus şi un prejudiciu de natură financiară. În situaţia în care se va constata existenţa unui prejudiciu se vor aplica măsurile legale care se impun, au mai zis autorităţile.
Ca o măsură suplimentară de precauţie, conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” va implementa un sistem de alerte InfoWorld, care să semnaleze spitalizările prelungite, urmând ca lunar să se facă analiza acestora.