Cauta

Un comitet independent va evalua activitatea OMS

Un comitet independent va evalua activitatea OMS - Ziarul National

Directorul general Tedros Ghebreyesus s-a trezit la spartul târgului: Organizaţia Mondială a Sănătăţii, criticată vehement pentru reacţia sa iniţială la pandemia de COVID-19,  a anunţat  că a înfiinţat un comitet independent de experţi, al cărui obiectiv este acela de a realiza “o evaluare onestă” a felului în care această organizaţie a gestionat criza sanitară şi care ar trebui să permită “prevenirea unor astfel de tragedii în viitor”. Dar oare îi mai crede cineva?

Comitetul de evaluare va fi coprezidat de fostul prim-ministru Helen Clark (Noua Zeelandă) şi fostul preşedinte Ellen Johnson Sirleaf (Liberia). De la începutul crizei sanitate – sfârșitul lui 2019 – OMS a fost acuzată de partizanat cu China, lipsa de informare a numărului real de cazuri covid, proasta gestionare a măsurilor de împiedicare a răspândirii virusului și întârzierea declarării stării de urgență sanitară mondială. Statele Unite, unul dintre principalii contributori la bugetul OMS, au transmis în mod oficial marţi notificarea prin care îşi anunţă retragerea din această organizaţie. Potrivit directorului  Ghebreyesus, noul comitet independent va furniza un raport interimar la o întrunire anuală a miniştrilor Sănătăţii, ce va avea loc în noiembrie.

Ultimele stiri

  • Horoscopul din 2026: cum începe anul și ce schimbări majore se conturează încă din luna ianuarie
  • Tendințe modă 2026: ce piese vor domina garderobele odată cu noul sezon
  • UPDATE Aproximativ 40 de persoane ucise și mai mulți răniți după o explozie într-un bar din Elveția/VIDEO
  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Exit mobile version