AcasăSANATATEUE cere statelor membre legi noi pentru controlul populației la următoarea pandemie

UE cere statelor membre legi noi pentru controlul populației la următoarea pandemie

UE cere legi mai dure în statele membre pentru aplicarea restricțiilor și interdicțiilor pe timp de pandemie

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a cerut statelor membre să ia în considerare schimbarea legislației privitoare la starea de urgență, care să reglementeze controlul bolilor transmisibile. Solicitarea a fost făcută într-un raport privitor la lecțiile învățate din pandemia Covid și a avut la bază plângerile țărilor europene referitoare la legislația învechită sau inexistentă în ce privește situațiile de criză.

Legislația privind pandemia ca stare de urgență sau controlul bolilor transmisibile trebuie schimbată în statele UE, consideră Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). Instituția a arătat că mai multe țări au raportat că legislația care guvernează răspunsul la pandemie a fost învechită sau inexistentă și că elaborarea unei noi legislații în timpul crizei a adăugat o presiune semnificativă.

”Prin urmare, este important să se ia în considerare importanța existenței unei legislații actualizate care reglementează controlul bolilor transmisibile. Această legislație ar trebui să susțină planurile de urgență, luând în considerare în același timp probleme legate de drepturile omului și de protecția datelor. Cooperarea internațională și solidaritatea între țări sunt, de asemenea, importante în acest domeniu și, se pare, în multe cazuri, acest lucru nu a fost optim în timpul pandemiei de Covid-19. Multe țări se gândesc în prezent să dezvolte și să mențină stocuri de echipamente de protecție, produse farmaceutice, de testare și alte echipamente”, precizează ECDC. Totodată, planurile de pregătire ar trebui actualizate în ce privește restricțiile din pandemie, iar acestea ar trebui să țină cont de faza pandemiei, eficacitatea preconizată într-un anumit context socio-economic și politic, perspective comportamentale, impacturi socio-economice și niveluri de incertitudine.

”Statele UE au raportat necesitatea de a stabili un rol oficial pentru institutele de sănătate publică în oferirea de sfaturi bazate pe dovezi și evitarea politizării acestora. Este nevoie de un răspuns general la amenințările pentru sănătate și de o mai bună reprezentare a expertizei în domeniul sănătății publice la niveluri superioare, în organele de decizie și în structurile de gestionare a crizelor. În mod similar, ar trebui făcută distincția între deciziile politice și opiniile experților”, mai semnalează ECDC.

Pandemia schimbărilor climatice

Potrivit ECDC, foarte importante sunt respectarea și promovarea unei abordări „One-Health” (o abordare colaborativă, multisectorială și transdisciplinară – care lucrează la nivel local, regional, național și global) pentru nevoile viitoare de pregătire, din cauza numărului mare de amenințări zoonotice pentru sănătate care apar și a numeroaselor efecte ale schimbărilor climatice. Provocări semnificative pe tot parcursul pandemiei Covid au fost considerate comunicarea riscurilor și implicarea comunității, tocmai de aceea capacitatea de comunicare cu publicul și mass-media ar trebui consolidată.

”Gestionarea cererilor media și controlul dezinformării au pus o presiune suplimentară asupra publicului și asupra personalului sanitar. Statele membre și ECDC au identificat, de asemenea, necesitatea de a include input-ul științelor comportamentale și sociale în documentele lor de orientare. Mesajele ar trebui elaborate de echipe multidisciplinare, capacitatea de a utiliza și de a profita de noile tehnologii pentru a comunica fiind, de asemenea, identificată ca fiind semnificativă (de ex. crearea de videoclipuri, infografice, cronologie ale evenimentelor din timpul crizei, mesaje pe rețelele sociale etc.”, se mai arată în raportul ECDC.

Încrederea în guverne

Comunicarea transparentă și încrederea în guverne și în instituții au fost recunoscute ca factori importanți care influențează aderarea la orientările naționale. Cu toate acestea, nu este posibil să se construiască încredere în timpul unei crize, iar bazele trebuie puse în timp de pace, iar eforturile de a construi încrederea și implicarea comunităților trebuie făcute înainte de răspunsul la focar, susține ECDC.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.