AcasăSANATATESUA ne lasă fără tratamentul împotriva coronavirusului. Au cumpărat toată rezerva mondială

SUA ne lasă fără tratamentul împotriva coronavirusului. Au cumpărat toată rezerva mondială

tratament

Vești devastatoare pentru bolnavii de Covid-19! Statele Unite ale Americii îi lasă fără remdesivir, unul din cele două tratamente care au efect împotriva coronavirusului.

SUA au cumpărat practic toate stocurile pentru următoarele trei luni, lăsând restul lumii fără acest medicament important în lupta cu infecția Covid-19.

Remdesivirul este creat de firma farmaceutică Gilead, fiind inițial dezvoltat ca un medicament pentru Ebola, însă testările clinice au demonstrat că ajută la recuperare în cazul Covid-19. Au fost consumate primele 140.000 de doze.

Americanii au cumpărat stocul pe 3 luni

Administrația Trump a cumpărat acum peste 500.000 de doze, ceea ce reprezintă întregul stoc global pentru iulie și 90% din rezervele mondiale pentru august și septembrie, potrivit The Guardian.

„Până acum, știm că în următoarele trei luni nu vor fi stocuri de remdesivir – America va lua medicamentul și nu vom avea acces la el. Aceasta este situația în Marea Britanie și Europa”, a spus dr. Andrew Hill, din cadrul Universității din Liverpool.

Preț exorbitant pentru tratamentul cu Remdesivir

Din păcate, Gilead a stabilit un preț exorbitant pentru tratamentul cu Remdesivir. Pentru tratamentul unui pacient este nevoie de șase doze, costul total fiind de 2.340 de dolari, estimează compania.

Compania spune că vrea să ofere un preţ unitar către mai multe state, astfel încât negocierile între acestea să fie evitate, iar accesul la tratament să fie cât mai rapid.

„Am vrut să ne asigurăm că nimic nu va încurca distribuirea medicamentului către pacienţi”, a spus Daniel O’Day, CEO-ul Gilead Sciences. Prețul de 390 de dolari va fi doar pentru companiile controlate de guverne.

author avatar
Andreea Vlad
482 afisari

2 COMENTARII

  1. Veşti devastatoare, într-adevăr. Ni s-a umplut curul de lacrimi de la atâta Covid.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger