AcasăSANATATESistemul medical, MORT! Pacienta de 250 kg, refuzată la internare în spital...

Sistemul medical, MORT! Pacienta de 250 kg, refuzată la internare în spital dintr-un motiv absurd, a decedat

Pacienta de peste 250 de kilograme, care a fost refuzată de mai multe spitale la internare, a murit. Ea a fost plimbată între unităţile din zona Moldovei dintr-un motiv absurd.

Au refuzat s-o interneze pe motiv că nu au un pat special pentru pacienţii obezi.

A murit la Spitalul Judeţean Botoşani

Femeia s-a stins din viaţă în secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean Botoşani, unde fusese transferată, de la Dorohoi, în urmă cu 3 zile.

Starea pacientei a fost una foarte gravă din momentul admiterii în secția noastră. A ajuns la noi cu insuficienţă multiplă de organ. Starea ei a fost cauzată de complicațiile pe care le aduce obezitatea morbidă.

Din păcate, pe cursul nopții s-a instalat un stop cardiocirculator, iar în ciuda terapiei suportive maximale nu a răspuns la manevrele de resuscitare”, a precizat medicul primar de anestezie şi terapie intensivă Claudia Malancea, şef al ATI din cadrul Spitalului Judeţean, potrivit Monitorul de Botoşani.

Pacienta căzuse şi se lovise la genunchi

Daniela a ajuns la spitalul din Dorohoi în urma unei căzături în casă şi a fost nevoită să aştepte câteva ore bune până la internare, asta pentru că nu exista un pat care să susţină greutatea ei de peste 250 kg.

Doctorii spuneau că femeia cântăreşte aproximativ 250 de kilograme şi nu există paturi care să-i susţină greutatea.

author avatar
Andrei Ștefan
868 afisari

8 COMENTARII

  1. ”Doctorii spuneau că femeia cântăreşte aproximativ 250 de kilograme şi nu există paturi care să-i susţină greutatea.”
    Puteau sa puna salteaua pe podea.

    • Au omorit-o și pe asta, sataniștii teroriști drogați psihopati o bagă la caracal

  2. Ar trebui sa existe un asemenea pat, macar in spitalele judetene. Da, cine sa se-ngrijasca de acest lucru ?? Rohilo ??? Glume, El are grija reducerii totale a medicamentelor si tratarea bolnavilor cu plsnte si abureli. Dar, s-o spunem si p-at=ia dreapta, femeia chiar n-are nicio vina???? Responsabilitate sa nu acuzam totusi…

  3. Atentie gospodinelor! Daca nu sunteti atente si cadeti in casa, aventi sanse mari sa va gasiti sfarsitul in spitalele din Romania. Va sfatuiesc, alaturi de pensionari sa deschideti un cont de ajutorare a medicilor pentru a le mari amaratele lor salarii de 3.000-5.000 de Euro. Guvernul se plange de bani si vrea sa reduca salariile femeilor de serviciu, dar in spitale au ramas sporurile castigate de „ingerii” plandemiei. Urrrra! Defilati de 1 mai cu micu’n gura si berea-n mana, dragii mei romani!

  4. Asa or sa omoare jigodiile astea un popor de prosti mancator de mici si ascultator de manele.Pana la urma nici o paguba.

  5. Medicii Sint mai preocupați de ciubucuri decit sa organizeze desfășurarea activității sanitare în spitale.Ei spun fara rușine și fără să răspundă în fața legii că nu au un pat pentru o asemenea greutate ,de parcă ar fi o mare scofala așa ceva.Din păcate ,crima este ceva normal in spitalele din România

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger