Cauta

Pericol de explozie a infecțiilor respiratorii. Se pregătesc medicamente expirate și produse din farmaciile veterinare

Uniunea Europeană anticipează o criză fără precedent de medicamente, în contextul în care se așteaptă un val uriaș de infecții respiratorii în acest sezon rece. Autoritățile sanitare europene îndeamnă statele UE să prelungească valabilitatea medicamentelor, să autorizeze rapid tratamente insuficient testate și să folosească produsele farmaceutice veterinare.

Comisia Europeană a intrat în alertă maximă și a dispus un plan pentru a contracara o iminentă criză a medicamentelor, pe fondul temerilor unei creșteri explozive a numărului de infecții respiratorii. Deocamdată, s-au făcut stocuri de antibiotice doar pentru copii, însă, în cazul adulților, se pregătesc măsuri extreme.

Grupul executiv de conducere privind penuria și siguranța produselor medicamentoase (MSSG), din cadrul Agenției Europene a Medicamentului (EMA), a elaborat un set de instrumente privind combaterea penuriei de medicamente, în care sunt prevăzute acțiunile pe care trebuie să le întreprindă statele UE. Printre acestea se numără introducerea pe piață a unor medicamente neautorizate din țările terțe, precum și utilizarea medicamentelor de uz veterinar. Utilizarea medicamentelor echivalente (aceeași substanță activă și concentrație adecvată și formă farmaceutică) autorizate pentru uz veterinar ar trebui luată în considerare pentru a aborda deficitul critic de medicamente de uz uman în circumstanțe excepționale.

Totodată, Comisia Europeană a cerut statelor membre să utilizeze derogări de reglementare pentru a permite medicamentelor să ajungă la pacienți în timp util, inclusiv prelungirea perioadei de valabilitate sau autorizarea rapidă a alternativelor. O altă măsură importantă decisă de autoritățile europene este distribuția controlată, care presupune optimizarea vânzărilor în farmaciile distribuitoare și instituțiile medicale pentru a raționaliza stocurile existente și pentru a se asigura că pacienții cu cea mai mare nevoie primesc tratament.

Monitorizarea stocurilor

Potrivit MSSG, monitorizarea prognozei cererii de medicamente este esențială în vederea ajustării corecte în producția și distribuția acestora, pentru a evita sau cel puțin atenua impactul penuriei. În același timp, trebuie monitorizate stocurile disponibile în întregul lanț de aprovizionare.

”Interacțiunile cu deținătorii de autorizații de introducere pe piață (MAH) și producători trebuie să urmărească creșterea capacității de producție a medicamentelor esențiale sau a alternativelor acestora, reorganizarea capacității de producție și stabilirea stocurilor minime de siguranță. Pentru a răspunde nevoilor urgente, statele membre trebuie să redistribuie stocurile disponibile, fiind necesară și utilizarea mecanismelor existente pentru a facilita negocierea centrală și achiziția centrală sau comună de medicamente pentru statele membre UE/SEE”, se arată în documentul emis de MSSG. De asemenea, statele UE vor fi obligate să ridice restricțiile la export la nivel național și alte recomandări pentru a asigura o distribuție echitabilă a medicamentelor către pacienții din întreaga Uniune.

”Poțiuni” preparate în farmacii

La declanșarea crizei de medicamente, statele UE sunt îndemnate să utilizeze și preparatele farmaceutice, care pot fi utilizate pentru a înlocui produsele indisponibile. De asemenea, la nivelul Uniunii Europene, vor fi stabilite protocoale clinice alternative și măsuri de economisire a dozelor pentru a asigura continuitatea îngrijirii. Pentru a diversifica oferta, precum și pentru a stimula și moderniza producția de medicamente esențiale cu toate părțile interesate, Comisia Europeană va înființa o Alianță pentru Medicamente critice care să fie operațională la începutul anului 2024. Activitatea Alianței se va concentra pe un număr țintit de medicamente critice cu cel mai mare risc de penurie și impact asupra sistemelor de sănătate.

Ultimele stiri

  • Celebrul magician David Copperfield, acuzat de mai multe femei de comportament sexual neadecvat
  • Cine e bărbatul care l-a împușcat pe premierul slovac. Ce s-a aflat despre suspect – VIDEO
  • VIDEO| Atacul din slovacia, catalogat de autorități drept asasinat motivat politic
  • VIDEO| Mircea Geoana: „Este cutremurător ce s-a întâmplat azi în Slovacia”
  • Ministrul slovac al Apărării: „Starea premierului este extraordinar de gravă”
  • Poza Zilei
  • Joe Biden, despre tentativa de asasinat din Slovacia: „Un act oribil de violență”
  • Horoscop 16 mai 2024 – Nu permiteți altora să vă influențeze
  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version