AcasăSANATATEIoana Mihăilă a anunţat ce soluţie a găsit Ministerul Sănătăţii pentru a...

Ioana Mihăilă a anunţat ce soluţie a găsit Ministerul Sănătăţii pentru a face rost de paturi la ATI

pacient covidIoana Mihăilă a anunţat ce soluţie a găsit Ministerul Sănătăţii pentru a face rost de paturi la ATI

Ioana Mihăilă, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat sâmbătă, la Oradea, că urmează o reorganizare a spitalelor pentru a avea mai multe paturi la terapie intensivă.

Legat de gestionarea pandemiei, suntem în curs de reorganizare a unităţilor sanitare.

Colegii mei lucrează la modificarea Ordinului 555/2020 care reglementează gestionarea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID, ordin ce va fi anunţat pe finalul săptămânii viitoare.

Ca urmare a acestor reorganizări, vom beneficia de 200 de noi paturi pentru terapie intensivă (în prezent fiind în ţară 1.428 de paturi ATI) şi de asemenea se vor mai adăuga 350 de paturi pentru terapie intermediară„, a precizat, într-o conferinţă de presă, medicul Ioana Mihăilă.

Se doreşte redeschiderea spitalelor şi pentru alţi pacienţi

Până acum existau în majoritatea localităţilor spitale destinate pacienţilor COVID şi spitale non-COVID. Această reorganizare prevede, de fapt, redeschiderea spitalelor şi pentru altă tipologie de pacient.

Adică pe fluxuri separate şi circuite complet separate, spitalul va putea să îşi organizeze, dacă are capacitatea tehnică, fluxuri pentru pacienţi COVID şi fluxuri pentru pacienţi non-COVID.

Şi atunci, făcând lucrul acesta, vor intra şi vom beneficia de fluxuri de pacienţi COVID şi în spitale care, până în momentul acesta, nu primeau pacienţi COVID.

Asta ne permite să suplimentăm paturile pentru COVID cu încă 200 şi paturile pentru terapie intermediară cu încă 350. Dar aceasta va aduce şi un alt beneficiu: în momentele de acalmie a pandemiei, spitalele COVID vor putea să fie redeschise şi pentru pacienţi non-COVID.

Şi atunci inclusiv această problemă legată de accesul redus la asistenţa medicală în ambulatoriu sperăm să fie măcar parţial rezolvată„, a precizat Ioana Mihăilă.

În prezent sunt circa 1.600.000 de pacienţi vaccinaţi, o parte cu prima doză, alţii cu ambele doze, „vaccinurile care sunt disponibile pe piaţă sunt sigure”, numărul de reacţii adverse, minore, înregistrat până acum este de 8.270 şi 7.500 de reacţii generale, tratate şi fără niciun deces.

author avatar
Andrei Ștefan
212 afisari

2 COMENTARII

  1. Dar cu instalatia electrica ce faceti? Cu redimensionarea ei trebuie sa incepeti, pentru a putea suporta mai multi utilizatori. Deceaba aduceti paturi a caror aparatura este energofaga. Veti cadea din lac in put.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger