AcasăSANATATEGripa sezonieră, combătută cu vaccin românesc. Când va fi disponibil pe piață

Gripa sezonieră, combătută cu vaccin românesc. Când va fi disponibil pe piață

gripaGripa sezonieră, combătută cu vaccin românesc. Când va fi disponibil pe piață / foto: eAsistent.ro

Un vaccin antigripal produs la Institutul Cantacuzino ar putea ajunge pe piața din România anul viitor. În prezent vaccinul se află în teste, potrivit comandantului institutului, colonel doctor Florin Oancea.

Oancea a precizat că, în prezent, pentru vaccinul gripal este în desfăşurare un experiment pe 200.000 de ouă embrionate, informează News.ro.

„Echipa de producţie a vaccinului gripal desfăşoară în prezent mai multe activităţi. Astfel, s-au efectuat testele de producţie reală a vaccinului pe loturi de ouă embrionate, ceea ce a permis atât adaptarea protocoalelor de lucru, mentenanţa, recalibrarea echipamentelor, cât şi identificarea problemelor şi soluţiilor de remediere a acestora. În acelaşi timp, Departamentul de Cercetare-Dezvoltare lucrează la obţinerea unui produs modern prin optimizarea procesului de producţie şi implicit îmbunătăţirea siguranţei şi eficienţei vaccinale astfel încât să poată fi produs vaccinul gripal trivalent în condiţii de siguranţă”, a explicat comandantul Institutului „Cantacuzino”, citat de News.ro.

În procesul de obţinere a acestui produs s-au analizat şi motivele pentru care a fost suspendată producţia de vaccin antigripal, la Cantacuzino, în 2013. „Ştim că, în 2011 – 2013, au fost probleme cu acest vaccin, atât ţinând de produsul în sine, cât şi de aria de producţie. Ce încercăm acum e să avem un produs sigur. (…) Sper ca la sfârşitul acestui an să avem un produs sigur”, a spus directorul institutului.

Disponibil pe piață anul viitor

În funcţie de testări, este posibil ca vaccinul să fie disponibil pe piaţă anul viitor, a adăugat Florin Oancea.

„Depinde de testările de acum, dacă avem produsul şi vom putea spune că avem un vaccin gripal sigur, atunci vom putea face transferul tehnologic oriunde, dar important e să finalizăm cu bine aceste testări. Lucrăm în condiţii de miniproducţie în acest moment. Dacă la sfârşitul lunii decembrie, începutul lunii ianuarie când finalizăm aceste teste, vom avea un vaccin gripal în fiolă sigur, probabil că la anul vom reuşi să ieşim pe piaţă”, a declarat Oancea.

Importanța vaccinării antigripale în timpul pandemiei

Vaccinarea antigripală, recomandată a fi efectuată anual, este și mai importantă în contextul pandemiei de COVID-19, deoarece categoriile cu risc ridicat sunt și mai vulnerabile în această perioadă.

Gripa sezonieră poate duce la deces în rândul categoriilor vulnerabile (persoane peste 65 de ani, pacienți cu boli cronice, angajații din sistemul medical), de aceea, vaccinarea antigripală este mai mult decât necesară în contextul actual. Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca vaccinarea antigripală să fie o prioritate pentru populație.

Sezonul gripal se desfășoară de obicei anual în perioada de toamnă-iarnă, în ultimii 30 de ani, vârful sezonului fiind atins cel mai des în luna februarie, potrivit csid.ro. Se recomandă ca vaccinul antigripal să fie administrat în lunile octombrie sau noiembrie, pentru a avea timp să genereze protecție, dar chiar și dacă vaccinarea se face în decembrie sau în ianuarie, persoana poate fi protejată împotriva gripei.

author avatar
Andreea Vlad
199 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger