AcasăSANATATEFalimentul României: la 33 ani de la Revoluţie, ne bucurăm când inaugurăm...

Falimentul României: la 33 ani de la Revoluţie, ne bucurăm când inaugurăm un lift. S-a întâmplat la spitalul din Rădăuţi

Falimentul României: la 33 ani de la Revoluţie, ne bucurăm când inaugurăm un lift. S-a întâmplat la spitalul din Rădăuţi

Ce aşteptări să mai avem de la sistemul de Sănătate, când ne entuziasmăm la inaugurarea unui lift? În timp ce statele străine lucrează cu roboţi chirurgicali, noi ne bucurăm că am montat un ascensor în spital.

Cam aşa se poate descrie atmosfera de la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde a fost dat în folosinţă un lift de ultimă generaţie în clădirea veche a unităţii spitaliceşti.

A participat şi primarul

La festivitate au participat, printre alţii, primarul Bogdan Loghin, directorul spitalului, dr. Flaviu Sima, mai mulţi medici din cadrul spitalului, dar şi reprezentanţi ai firmei care a proiectat şi executat lucrarea.

„Astăzi ne-am adunat aici pentru o zi importantă pentru Spitalul Minicipal Rădăuţi. Deşi e data de 13 ianuarie, vrem să inaugurăm primul lift care va deservi incinta spitalului vechi. Suntem foarte mulţumiţi că am reuşit să îndeplinim acest obiectiv de investiţii”, a spus managerul spitalului, dr. Flaviu Sima.

Liftul, tichia de mărgăritar?

Cum au reacţionat sucevenii la o astfel de veste? Cu ironie. Majoritatea s-au arătat indignaţi de faptul că în spital nu sunt condiţii decente de tratament, dar fix cea care lipsea era tichia de mărgăritar.

„Vorbiti serios? Asa inapoiati suntem? Facem inaugurare pt un lucru ESENTIAL si absolut NORMAL? Sa trecem in calendar cu rosu si dusul de dimineata”, a postat cineva la comentariile cu ştirea respectivă.

author avatar
Andrei Ștefan
626 afisari

11 COMENTARII

  1. Pai in decembrie1989 oamenii da aia au iesit in strada…..VremCOVID….JosCeausescu….VremLifturi…..JosComunistii….VremMafiaBancaro-Imobiliara….JosCeausescu…..VremCazinouri si Farmacii….JosCeausescu….VremCocainaLaMagazin….JosCeausescu…..VremBordeluri….JosCeausescu…..VremTigari cuMarijuana…..JosCeausescu…..VremCapitalismulDeCumetrie….JosCeausescu

  2. ODE SI LAUDE PARTIDULUI UNIC , COALITIE A HOTILOR CU COMANDANTUL SUPREM
    S-A AJUNS MAI RAU CA PE VREMEA DICTATURII COMUNISTE
    CENZURA SI DICTATURA

  3. Insulte si AMENINTARI PE ZIARE.COM

    CoCoJardel

    rank 2

    Zice ca rusii sint jèguri fùtù-va in gura de déjectii

    ruse si hoituri perimate sa-i sugéti pùlà lu Zelensky lábàgiilor pedérasti mùisti rusi.

    valy9 ςáçaťưľė , mùié lu ma.ta , sa-mi bórasc pùlla in gura mätii si a familiei tale vierme de cäcát si cadavru ambulant.
    Fùté pe sculamentista de mätta in gura jegule romanii sa-si slobozeasca malahia in gura ta si a cùrvéi sifilitice de mätta Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Propagandist al lui Putin, discurs aiuritor despre Al Treilea Război Mondial. Cum și-a bătut joc de Polonia, Franța și Marea Britanie VIDEO https://ziare.com/vladimir-putin/propagandist-putin-discurs-aiuritor-al-treilea-razboi-mondial-cum-batut-joc-de-polonia-franta-si-marea-britanie-1782979?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

  4. De ce rahat l au împușcat pe ala care a făcut metroul,canalul,cartiere de blocuri peste tot sa vina pigmeii ăștia sa se laude cu un lift ,poate pt ca urca și coboară prostii care se cred ceva??

    • Ca le,a făcut și a plătit datoriile ,iar imperealismul care azi s,a transformat în globalism satanic lgbt ,nu a dorit asta, ONG-urile sorosiste prin cozile de topor tradatoare care sau perindat în cei 33 de ani de guvernare psd pnl ,au reuși cu brio sa vandalizeze țară, astăzi întrarea in aceasta UE, nu cred ca beneficiile depășeasc,sau merita pierderile pe care țară le are prin vânzarea resurselor

      • DUPA IMPUSCAREA LUI CEAUSESCU , FACETI ANALIZA PRESEDINTILOR CE AU SUCCEDAT SI TRAGETI CONCLUZIILE
        CARE A FOST CEL MAI „BUN” SI CARE A FOST CEL MAI „PROST ”

        GREU DE FACUT O DIFERENTA , INTRE TOTI ACESTI DIBITOCI CE S-AU PERINDAT LA SHEFIA STATULUI . CAT DESPRE PRIM MINISTRII , NU MAI ENIMIC DE ADAUGAT

  5. Ca serbeaza o relizare locala, foarte frumos.
    Problema este ca din pacate nu exista alte realizari cu care sa ne laudam.
    Cinste lor ca au facut ceva spre deosebire de altii care doar stau la vrajeala pe banii cetatenilor si promit lapte si miere dar nu pentru noi ci pentru nepotii stranepotilor.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger