AcasăSANATATECu toţi ochii spre pandemie, bolnavii cu hepatita C, ignoraţi! De ce...

Cu toţi ochii spre pandemie, bolnavii cu hepatita C, ignoraţi! De ce nu au acces la tratament

DRAMA unei familii din Vaslui: o tânără mămică gravidă a murit pentru că n-avea bani de tratamente. Acasă, o mai aşteptau 2 copii

Suferinţa pacienţilor cu hepatita C iese la suprafaţă! Ei nu au acces la tratamentul antiviral de 5 luni, cel puţin 1.000 de pacienţi depistaţi anul acesta prin programe cu fonduri europene aflându-se în această situaţie.

Medicii avertizează că mulţi pacienţi sunt depistaţi în stadii avansate, ceea ce implică riscul de a dezvolta complicaţii precum şi de a răspândi infecţia.

Lista de medicamente, blocată

La sfârşitul lunii iunie 2021 s-a încheiat vechiul contract prin care pacienţii cu hepatită cronică virală de tip C puteau primi tratamentul antiviral. Din luna iulie niciun pacient cu hepatită C nu a mai avut acces la tratament, desi negocierile noului contract cost/volum/rezultat s-au încheiat.

În acest sens, asociaţiile de pacienţi dar şi societăţile medicale de profil cer Guvernului să aprobe de urgenţă modificarea şi completarea anexei la Hotărârea de Guvern nr.720/2008 prin care lista medicamentelor compensate să fie deblocată.

Pe această listă se află şi moleculele necesare tratamentului pentru pacienţii cu hepatită virală de tip C, dar în această situaţie de află şi pacienţii care suferă de boala Wilson.

Aceştia au notificat autorităţile de mai multe ori pentru a trage un semnal de alarmă asupra faptului că medicamentul vital pentru această afecţiune, Cupriden, se găseşte foarte greu, iar pe piaţa românească nu se găseşte niciun înlocuitor.

Pacienţilor le expiră analizele

O altă mare problemă a pacienţilor este că le expiră analizele, ce sunt valabile numai 6 luni.

Pentru că este această incapacitate a autorităţilor de a înţelege că totuşi hepatita este o boală infecţioasă, orice pacient netratat la timp este pericol pentru ceilalţi, fără ca el să-şi dorească, starea lui de sănătate se agravează, pentru confortul lui psihologic să ştie că nu are tratament este o problemă gravă.

Să nu uităm că oricum accesul în spitale este încă greoi, oamenii se tem să ajungă la medic pentru că se tem să se ducă în spital s nu se infecteze cu COVID-19, dar ei aşteaptă tratamentul, să nu uităm că cel puţin pentru pacienţii cu B şi cu B plus delta, chiar dacă anumite analize sunt gratuite pe spitalizarea de zi, practic puţine spitale oferă aceste servicii pentru că spitalele sunt full, nu mai avem fonduri, oamenii sunt oricum debusolaţi şi s-au săturat”, a spus Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România.

Dr. Adrian Marinescu, medic de boli infecţioase şi director medical al Institutului de Boli infecţioase Matei Balş din Capitală a explicat situaţia pacienţilor care nu au avut acces la tratament.

Dr. Marinescu: „Pandemia a însemnat şi înseamnă un câmp de luptă unde fiecare rezolvă lucrurile cu soluţii de urgenţă”.

author avatar
Andrei Ștefan
316 afisari

5 COMENTARII

  1. Avem interzis la tratament de la sefa Ursula ( madame UE), pana nu isi vand vaccinirile .

  2. Există 2 medici cu numele Adrian Marinescu in registrul medicilor din România, unul medic de familie celălalt chirurg plasticia. De unde dumnezeu a apărut „infecționistul ” ???
    Oricum după declarația asta ar trebui dat afară cu șuturi in cut.
    _____a explicat situaţia pacienţilor care nu au avut acces la tratament.

    Dr. Marinescu: „Pandemia a însemnat şi înseamnă un câmp de luptă unde fiecare rezolvă lucrurile cu soluţii de urgenţă”._____

    Cu alte cuvinte un bolnav Covid are prioritate
    Ceilalti descurcati-va! Tu esti medic? Siktir!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger