Cauta

Asia – farmacie globală

Două treimi din ingredientele active necesare pentru fabricarea medicamentelor generice sunt fabricate în Asia, potrivit unui studiu al grupului german Pro Generika care subliniază dependența de importurile străine a industriei de sector din Europa.

Pro Generika a analizat producţia globală aferentă unui grup de 565 de ingrediente farmaceutice active (API) şi a descoperit că 63% din certificatele de calitate, care le permit acestor substanţe să fie utilizate în produse medicinale, sunt deţinute de ţări din Asia, în creştere faţă de procentul de 31% înregistrat în anul 2000, notează Reuters. “Presiunea prețurilor și cerințele de reglementare mai mici au condus la o schimbare a producției de medicamente din Europa în Asia în ultimele două decenii”, au explicat reprezentanții grupului.

Peste 80% din certificatele din Asia sunt deţinute de producători din India şi China, unde majoritatea fabricilor de medicamente sunt concentrate în doar câteva state federale şi provincii. Pentru mai mult de 50% din totalul API, există doar câţiva producători la nivel mondial. Europa deţine 31% din totalul certificatelor pentru API, în scădere faţă de 59% în 2000, iar producătorii europeni – în principal  Italia, Germania, Spania şi Franţa – se concentrează pe ingrediente cu volume mici de vânzări şi care presupun un proces de fabricaţie complex.

Îngrijorată de pandemia de COVID-19, Franţa a anunţat în iunie un plan de stimulare a producţiei interne de medicamente, iar preşedintele Emmanuel Macron a promis o finanţare de 200 de milioane de euro pentru a ajuta cercetările interne ce vizează fabricarea de medicamente. Austria investeşte pentru a-şi reloca producţia internă în Tirol, la o fabrică de antibiotice deţinută de Sandoz. Însă marii jucători din această industrie au avertizat că aducerea producției acasă este o măsură complicate, deoarece costurile mai mari ale forței de muncă și standardele de mediu mai dure fac imposibilă concurența cu furnizorii asiatici în ceea ce privește prețul.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Exit mobile version