AcasăSANATATEAngajații din sănătate amenință cu proteste. Măsura care-i va scoate din nou...

Angajații din sănătate amenință cu proteste. Măsura care-i va scoate din nou în stradă

sanitasGrevă generală în Sănătate! Sindicaliștii pregătesc noi proteste: „Secretomania guvernului nu miroase a bine”

Se pregătesc noi proteste în sistemul medical, a anunțat liderul Sanitas București. Sindicaliștii sunt nemulțumiți după ce ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat că medicii nevaccinați ar putea rămâne fără sporuri. Sanitas anunță că se vor bate până la ultimul salariat.

Liderul Sanitas București, Viorel Hușanu, spune că este inacceptabil ca toate costurile cu testarea personalului medical nevaccinat să fie suportare din fondul de sporuri ale angajaților.

„Dacă un om vaccinat, noi vaccinați fiind, poate să transmită virusul, ce se întâmplă pe stadioane sau la evenimente sau la viitoarele congrese pe care le fac partidele aflate acum la guvernare? Ce se întâmplă acolo? Unde probabil vor intra persoane vaccinate care vor transmite virusul în timp ce cele care nu s-au vaccinat, dat vin cu test COVID, probabil sunt sigure. De ce să fim noi obligați, cei din Sănătate, să ne vaccinăm indirect, să suportăm aceste teste din banii noștri sau din fondul de sporuri? De ce să fim noi pedepsiți? Tot personalul medical s-a testat din bani proprii. Pentru că pentru noi nu existau bani. Pentru toți pacienții existau teste gratuite, chiar și pentru cei neasigurați, iar cadrele medicale, dacă voiau să se testeze, trebuiau să meargă în privat, pe banii lor”, a declarat Viorel Hușanu la Realitatea PLUS.

Sistarea sporurilor îi scoate pe medici în stradă

Hușanu subliniază, din nou, că Sanitas nu se opune vaccinării, care îi ajută pe cei vaccinați, dar spune că se va opune vaccinării obligatorii directe sau indirecte prin plata testelor sau sistarea sporurilor.

„Lucrurile acestea nu fac decât să ne demobilizeze, să ne inflameze și așa mai departe. Pentru că practic nu este posibil, din punctul meu de vedere, în acest moment. Banii pentru salarii și sporuri vin pe titlul unu și nu pot fi deturnați pe achiziții de teste, sau pe altceva. Deci e pur și simplu o fumigenă aruncată, să vadă cum reacționăm noi. Eventual, cum au încercat să ne testăm pe banii noștri din trei în trei zile, vor acum să umble la sporuri. Dar vă spun. E o fumigenă. Tehnic nu se poate să muți banii din zona de salarii pe achiziția de teste.”, a mai spus Hușanu.

Președintele Sanitas București: „Nu suntem cobai”

Aproximativ 30%-40% dintre cadrele medicale sunt nevaccinate, a precizat președintele Sanitas București. Acest procent se traduce în peste 50.000 de oameni.

„Gândiți-vă că sistemul nu se poate lipsi de acești oameni. 50.000 este o cifră uriașă. Nu îi poți obliga să se vaccineze chiar și plata acestor teste sau prin tăierea sporurilor. Ori, dacă tai sporurile, pe cine pedepsești? Pe cei vaccinați, pe cei care lucrează în condiții grele. Pentru că sporurile se acordă în urma unor expertizări ale locurilor de muncă. (…) Astăzi am avut o ședință cu majoritatea liderilor de sindicat din spitalele din țară și suntem pregătiți să facem și greve dacă va fi cazul.”, amenință acesta.

„Nu suntem cobai. Nu trebuie să se răzbune Guvernul pentru incapacitatea lui de a gestiona această vaccinare, să se răzbune pe noi. Nu este normal să te răzbuni pe noi. Noi anul trecut eram eroi, acum suntem cei mai înjosiți de către Guvern. Încă nu s-au acorda acele stimulente de risc din perioada stării de urgență de anul trecut. Au fost acele sporuri de COVID în care oamenii au fost umiliți. Luau 30 de lei pe o lună întreagă”, a concluzionat Viorel Hușanu.

author avatar
Andreea Vlad
421 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger