AcasăSANATATEAlba-neagra cu „definiția pandemiei”

Alba-neagra cu „definiția pandemiei”

Țările care negociază un tratat crucial privind pandemiile la Organizația Mondială a Sănătății se luptă să ajungă la o înțelegere asupra unor puncte-cheie, inclusiv la definiția de bază a unei pandemii, în ciuda faptului că au vizat un calendar rapid pentru un acord în 2024.

Datând de luna trecută, proiectul adnotat „zero”, sau timpuriu, al grupului interguvernamental care elaborează tratatul, consultat de Financial Times, arată o dezbatere  între țări cu privire la faptul dacă orice focar considerat „pandemie” ar trebui să fie viral, să se transmită de la om la om sau să afecteze populațiile cu imunitate scăzută, printre alte puncte.

Nu se văd progrese semnificative, negocierile continua anevoios. Un diplomat care lucrează îndeaproape la acest proces, care urmează pandemiei globale Covid-19, a declarat: „Este clar că nu există niciun acord asupra a nimic”, deoarece negocierile dezbină “nordul și sudul global”.

Deși dezacordurile sunt frecvente în negocierile multilaterale, în special în etapele inițiale, acestea evidențiază provocarea vastă cu care se confruntă țările participante în elaborarea unui proiect de acord care să fie supus votului membrilor OMS la reuniunea din mai 2024.

Ellen  Hoen, director al Medicines Law & Policy, susține că proiectul arată „multe dezacorduri între țări”.Un grup de națiuni condus de Africa de Sud și Brazilia – care, în perioada de vârf a pandemiei, a făcut eforturi pentru eliminarea restricțiilor de proprietate intelectuală asupra testelor, medicamentelor și vaccinurilor Covid-19 – face presiuni pentru obligații din punct de vedere juridic privind furnizarea de resurse către țările în curs de dezvoltare. Demersul întâmpină opoziția unor alte țări.

„Diviziunile acerbe privind definiția unei pandemii și limbajul principiilor privind echitatea și transparența oferă un barometru pentru discuții dure privind proprietatea intelectuală, accesul la contramăsuri pandemice, transferul de tehnologie și know-how și finanțarea cercetării și dezvoltării”, subliniază Thiru Balasubramaniam, reprezentant la Geneva al Knowledge Ecology International, un grup care militează pentru reforma brevetelor.

Alte puncte de dispută includ modul de reglementare a accesului oficialilor din grupuri precum OMS în zonele cu focare de infecție, Iranul, China și Etiopia opunându-se unor măsuri mai liberale.

 

author avatar
Radu Jacotă Redactor
288 afisari

2 COMENTARII

    • „halucinatie colectiva”
      aparea in textele medicale
      a fost scoasa odata cu deviatziile alea,
      MERGEAU IMPREUNA!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger