AcasăRecomandariVrei sa-ti vinzi pogonul? Ia citeste cu cine trebuie sa te lupti

Vrei sa-ti vinzi pogonul? Ia citeste cu cine trebuie sa te lupti

Vanzarea terenurilor agricole extravilane se va putea face numai cu respectarea unor drepturi de preemptiune, asa cum prevad normele metodologice publicate, vineri, de Ministerul Agriculturii in Monitorul Oficial. Bucurie mare, noile reglementari vor intarzia tranzactiile cu cel putin 45 de zile.

Inainte de a-si vinde pamantul, taranul va strange o basculanta de hartii inutile

Potrivit actului normativ, vanzarea terenurilor agricole se va face numai cu respectarea drepturilor de preemptiune acordate, la pret si in conditii egale, in aceasta ordine, urmatoarelor categorii: coproprietarilor, arendasilor, proprietarilor vecini, statului roman, prin Agentia Domeniilor Statului.

Bataie de cap, ca tot n-avea taranul ce face

Pentru a putea vinde, un proprietar trebuie sa inregistreze  la primarie o cerere prin care solicita afisarea ofertei de vanzare a suprafetei agricole.  Cererea este insotita de oferta de vanzare a terenului agricol si de documentele doveditoare prevazute de normele de aplicare.  Amabila, primaria afiseaza, pana a doua zi, oferta la sediu.  La randul lor, preemptorii isi pot manifesta dreptul in termen de 30 de zile, in scris. In cazul in care un preemptor de rang inferior ofera un pret superior celui din oferta, vanzatorul poate relua procedura, cu inregistrarea ofertei de vanzare cu acest pret, cu preemptorii de rang superior. Va doare deja capul? Aveti rabdare, este doar inceputul…

Rabdare si tutun

Astfel, in normele de aplicare sunt prevazute documentele necesare vanzarii de terenuri pe care proprietarul trebuie sa le depuna, alaturi de o cerere si de oferta sa la primarie: o copie a BI/CI a vanzatorului persoana fizica; o copie legalizata de notarul public a actului de proprietate asupra terenului; contract de vanzare-cumparare, contract de donatie, proces-verbal de predare-primire, titlu de proprietate, certificate de mostenitor, contract de schimb, act de lichidare a patrimoniului. Apoi, extras de carte funciara pentru informare, emis cu cel mult 30 de zile inainte de afisarea ofertei, insotit de extrasul de plan cadastral de carte funciara al imobilului, in sistem de coordonate „Stereografic 1970”, in conditiile in care terenul este intabulat. Si multe asemenea…

Cine se supune restrictionarilor

Prevederile legii de restrictionare a vanzarii terenurilor agricole extravilane se mai aplica: cetatenilor romani, cetatenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spatiul Economic European (ASEE) sau ai Confederatiei Elvetiene, apatrizilor cu domiciliul in Romania, persoanelor juridice avand nationalitatea romana. O alta categorie o reprezinta cetateanul unui stat tert. Acesta poate cumpara terenuri agricole situate in extravilan in conditiile reglementate prin tratate internationale, pe baza de reciprocitate, in conditiile prezentei legi. Si sa nu uitam, daca nu respectati toate asetea puteti beneficia si de o amenda de pana la 100.000 de lei.

author avatar
Catalin Dumitrescu
933 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger