Cauta

Tătaru, ordin cu dedicație: se taie orele de dializă!

Ministrul Tătaru pune în pericol viața pacienților dializați

La solicitarea expresă a trei centre private de dializă, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a decis să le taie orele de tratament bolnavilor. Mai mult, pacienții cu insuficiență renală cronică vor putea fi asistați de la distanță de medici, iar numărul asistentelor care supraveghează dializa va fi diminuat drastic.

Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire în rândul personalului medical, trei centre private de dializă au solicitat și au obținut de la ministrul Tătaru schimbarea reglementărilor legale și a protocoalele de tratament, riscând, astfel, o agravare a stării pacienților care suferă de insuficiență renală cronică. Astfel, numărul ședințelor de dializă va fi redus de la trei pe săptămână, la doar două, iar cele cinci ore de dializă se vor reduce la 3,5 ore.

”În contextul situaţiei epidemiologice pe care o traversează în prezent România cauzată de pandemia cu Covid-19, având în vedere evoluţia progresivă a morbidităţii prin acestă afecţiune caracterizată prin creşterea zilnică a numărului de cazuri confirmate, precum şi a numărului deceselor, având în vedere izbucnirea unor focare în anumite centre de dializă și ținând cont de faptul că pacienții dializați constituie grupă de risc în cazul infectării virusul SARS CoV- 2, apare necesitatea găsirii unei soluții de asigurare a continuității serviciilor de dializă într-un cadru legal pentru pacienții aflați în Programul Național de Supleere a Funcției Renale.

Având în vedere riscul mare de infectare cu virusul SARS- CoV-2, pe perioada pandemiei, transferul temporar al bolnavilor dializaţi dintr-o unitate în alta se poate face pe o perioadă de până la 12 săptămani, cu posiblitatea de prelungire automată pe toată perioada stării de alertă, dar și în intervalul de timp următor, atâta timp cât vor mai apărea cazuri pozitive la dializați sau personalul medical și auxiliar din unitățile de dializă. În situația excepțională în care, în contextul epidemiologic, vor surveni situații cu deficit major de personal medical calificat, unitățile de dializă afectate vor putea funcționa temporar sub normativul de personal prevăzut în prezent. Centrele de dializă vor funcționa cu program de lucru prelungit, astfel încât să se poată asigura funcționarea unității, iar prescripția și supravegherea dializei de către medic se va putea face, prin vizită săptămânală în unitatea respectivă, sau prin supraveghere video de la distanță, consultații telefonice sau on-line”, se aratră într-un proiect de ordin al ministrului Sănătății.

O asistentă la 5 aparate

Potrivit actului normativ elaborat de ministrul Tătaru, în situația în care vor surveni situații cu deficit major de personal medical calificat, pe perioada pandemiei, supravegherea actului medical se poate realiza și cu un număr mai mic de asistenți medicali. ”Ședințele de dializă se pot realiza prin monitorizarea la distanță a pacienților, prin desfășurarea activității de telemuncă, dacă medicul nefrolog se află în izolare la domiciliu.Pentru desfășurarea activității prin telemuncă este nevoie de acordul medicului nefrolog,situație în care nu mai poate solicita concediu medical pentru această perioadă.

În centrele de dializă din zonele cu deficit de personal, pe perioadă determinată, supravegherea ședințelor de dializă se poate realiza cu un număr mai mic de asistenți medicali pe tură, respectiv 1 post la 5 aparate pe o tură.În scopul prevenirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 a pacienților dializați, durata ședinței de dializă poate scădea până la 3,5 ore, dar și frecvența sesiunilor de hemodializă de la trei ședințe la două ședințe pe săptămână, doar la pacienții care pot tolera un astfel de regim, funcție de patologia asociată.Pe perioada pandemiei determinate de virusul SARS CoV-2, pentru transferul între centrele de dializă nu este necesar consimţământul pacienților”, se mai precizează în ordinul de ministru.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version