AcasăOldStatul greseste si isi cere singur daune de 1,3 miliarde de euro

Statul greseste si isi cere singur daune de 1,3 miliarde de euro

Statul roman, prin Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE) a somat Electrica SA sa-i achite daune  de 1,32 de miliarde de euro, ca urmare a nerespectarii obligatiilor ce-i revin fata de actionari.

Ministrul Andrei Gerea a uitat, se pare, ca statul are cel mai mare pachet de actiuni la Electrica SA

Statul roman este reprezentat in actionariatul Electrica de Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie, si detine 168.751.185 de actiuni, avand o valoare nominala de peste 1,68 de miliarde de lei, din care 38, 46 de milioane de lei aport in natura (terenuri si constructii), reprezentand 48,78% din capitalul social. Actionarii – persoane juridice (462 de societati) detin 143.261.974 de actiuni, cu o valoare nominala de peste 1,43 de miliarde de lei, format din aport in numerar de peste un miliard de lei si peste 109 milioane de dolari), reprezentand 41,41% din capitalul social. Actionarii – persoane fizice (11.151 de cetateni) detin 33,926.770 de actiuni, cu o valoare nominala de peste 339, 26 de milioane de lei, format din  aport  in numerar egal cu aceasta suma, reprezentand 9,81%.

Drepturi teoretice

Conform actului constitutiv, Ministerul Economiei, prin Departamentul de Energie (devenit, intre timp, minister de sine statator) reprezinta statul ca actionar la Electrica SA si isi exercita toate drepturile care decurg din aceasta calitate. Se pare ca la Electrica situatia nu este tocmai buna, de vreme ce statul care detine cel mai mare pachet de actiuni, a constatat ca a fost tras in piept de… el insusi, iar acum isi cere singur daune.

Auto-tepuire

Statul, prin Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie (SAPE) a somat Electrica SA sa-i achite daune  de 1,32 de miliarde de euro. Prejudiciul a survenit ca efect al neurmaririi de catre companie a obligatiilor post-privatizare asumate de investitorii care au cumparat actiuni la societatile privatizate de Electrica. Pe de alta parte, Electrica sustine ca solicitarea statului este nerezonabila si neintemeiata, SAPE avand calitatea de succesor cu titlu universal al Electrica. Chiar asa, domnule ministru Andrei Gerea, departamentul-minister pe care-l pastoriti are cel mai mare pachet de actiuni la Electrica, deci si reprezentare corespunzatoare, dar tot dumneavoastra cereti daune?

author avatar
Arpad Dobre
362 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger