AcasăOldReclamantii Volksbank dezvaluie tertipurile bancii in instanta

Reclamantii Volksbank dezvaluie tertipurile bancii in instanta

Debitorii nemultumiti ai Volksbank au initiat mai multe actiuni in instanta, pentru a-si recupera comisioanele abuziv percepute de banca. Avocatii institutiei au incercat, prin diverse tertipuri si exceptii, sa evite debutul actiunii pe fond, insa fara sorti de izbanda.

Toate exceptiile invocate de avocatii Volksbank au fost respinse in instanta

Pe Facebook se desfasoara de luni de zile o campanie a Grupului Clientilor cu credite in CHF (franci elvetieni). Reprezentantul Grupului, Cristian Dan posteaza zilnic informatii cu reusitele debitorilor, dar si cu manevrele bancilor, care vor sa evite plata retroactiva a comisioanelor abuzive sau a unor daune ori dobanzi pentru sumele percepute fara drept. Recent, cativa debitori nemultumiti de clauzele abuzive din contractele de creditare au asistat la termenul pentru dosarul 417/2/2015, partile implicate fiind Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor si Volksbank. Debitorii au remarcat bogata „paleta” de exceptii prin care avocatii bancii au incercat sa evite procesul:

–         Avocatii au cerut amanarea procesului, pe motiv ca s-au trimis prin e-mail cereri de interventie principala de catre mai multe persoane fizice. Instanta nu doar ca a respins posibilitatea amanarii cauzei, dar dupa ce a pus in discutia partilor admisibilitatea cererilor de interventie, le-a respins pe acestea din urma ca inadmisibile.

–         S-a ridicat exceptia prematuritatii cererii de chemare in judecata, avocatul Volksbank sustinand ca ANPC trebuia mai intai sa aplice HG 1553/2004 privind actiunile in incetare, iar daca banca nu se conforma, abia apoi ANPC sa demareze procesul. Exceptia a fost respinsa de catre instanta de judecata.

–         Avocatul Volksbank a ridicat o alta exceptie – cea a lipsei de obiect a cauzei. Argumentele sale s-au referit la faptul ca Volksbank Romania a eliminat din toate contractele de credit comisionul de risc, drept urmare acesta nu isi mai produce efectele si de aceea instanta de judecata nu mai are pe ce se poate pronunta. Instanta a respins exceptia.

–          Avocatul Volksbank a ridicat o noua exceptie, cea de neconstitutionalitate asupra prevederilor art. 12+13 din Legea 193/2000. Instanta a refuzat sesizarea Curtii Constitutionale, exceptia fiind respinsa.

–         Volksbank a cerut instantei ca, pe langa proba cu inscrisuri, sa ii fie permisa si administrarea probei interogatoriului asupra ANPC, dar instanta a respins cererea.

–         In final, avocatul Volksbank a spus ca este mandatat de catre Banca sa recuze judecatorul. Motivele de incompatibilitate invocate fac referire la „antepronuntare” si la „alte cazuri prevazute de catre lege”.

Iata, asadar, cu ce se pot confrunta – cu mai mult sau mai putin noroc – viitorii reclamanti ai fostei Volksbank, actuala Banca Transilvania, daca vor sa-si recupereze banii incasati abuziv.

author avatar
Arpad Dobre
2.014 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger