Sindicatele polițiștilor i-au solicitat din nou premierului Orban și ministrului Vela să introducă în legislație stimulent de risc pentru angajații MAI, care intră în contact direct cu bolnavii Covid. Acestea cer ca stimulentul să se acorde retroactiv, dar și pe toată perioada pandemiei.
Angajații MAI sunt la fel de expuși ca și medicii în fața riscurilor de infectare cu noul coronavirus, susțin reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Din aceste considerente, stimulentul de risc acordat din fonduri europene trebuie acordat și polițiștilor, nu numai medicilor, spun sindicaliștii de la SNPPC. ”Vă resolicităm să întreprindeți demersurile necesare, la nivelul Guvernului, pentru acordarea stimulentului de risc medical polițiștilor, polițiștilor de frontieră, personalului contractual și celorlalți angajați din Ministerul Afacerilor Interne, care sunt angrenați în prima linie constituită pentru combaterea efectelor pandemiei, ca urmare a răspândirii accentuate a coronavirusului Covid-19. În contextul actual, generat de creșterea numărului cazurilor de infectare – așa cum declară oficial Guvernul și MAI – apreciem că riscurile profesionale și medico-sanitare la care personalul sus-menționat este expus, eforturile depuse zilnic pentru verificarea persoanelor carantinate, contactul direct cu suspecții și bolnavii de Covid 19, precum și programul de lucru suprasolicitant din această perioadă, necesită măsuri compensatorii din partea statutului, inclusiv de ordin financiar, asemenea familiei ocupaționale, Sănătate și asistență socială, așa cum acestea au fost reglementate prin art. 8 din ,OUG nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii Covid-19, pe perioada stării de urgență. În calitate de organizaţie sindicală cu reprezentativitate juridică legală în domeniul sectorului de activitate Ordine publică, apreciem că solicitarea noastră reprezintă un drept legitim și trebuie pusă în aplicare într-un orizont de timp cât mai scurt, inclusiv retroactiv”, se arată într-o adresă a SNPPC trimisă premierului Ludovic Orban și ministrului Afacerilor Interne, marcel Vela.
Legislația trebuie modificată
Președintele SNPPC, Dumitru Coarnă, cere ca stimulentul de risc să se acorde polițiștilor atât pe perioada stării de urgență, cât și pe întreaga perioadă a stării de alertă. ”Legea trebuie corectată, pentru ca și polițiștii să beneficieze de acest stimulent, iar acordarea banilor trebuie extinsă pe toată perioada stării de alertă. Situația este extrem de clară, pentru că suntem în aceleași condiții ca și medicii și asistenții medicali, care intră în contact direct cu cei infectați. Am avut recent un caz la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din Capitală, unde un arestat era infectat cu Covid, iar polițistul a fost nevoit să facă pază în Spitalul Victor Babeș. Stimulentul trebuie dat doar celor care intră în contact direct cu bolnavii, cum sunt și polițiștii care trebuie să facă verificări la domiciliile celor aflați în carantină sau izolare”, ne-a declarat Dumitru Coarnă, președintele SNPPC.
Infectările în MAI, de 5 ori mai multe
Sindicaliștii din poliție atrag atenția că agenții nu au mijloace de protecție suficiente și că numărul de infectări în MAI este mult mai mare decât cele în rândul populației. ”Noi intrăm în contact zilnic cu populația, care are un grad de infectare din ce în ce mai mare, iar mijloace de protecție nu avem suficiente. Avem cazuri în care trebuie să conducem la secție diverse persoane care nu au măști. Plus că riscul este foarte mare, că acum suntem peste tot, verificăm persoane carantinate, izolate, verificăm respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială. La nivelul populației există un procent de mai puțin de 1% de infectări, iar în rândul cadrelor MAI rata de infectare a ajuns la peste 5%. Șefii nu au interes să-i izoleze pe polițiștii care au intrat în contact cu persoane infectate pentru că deficitul de cadre este foarte mare. Ei acum vor să bage pe stradă 20% polițiști în civil, în condițiile în care noi avem un deficit de peste 20% la Ordine Publică și Investigații Criminale. Și tot din acest deficit mai facem Poliția Animalelor, Poliția Școlilor, dar niciodată nu o să se spună că facem cu aceiași oameni”, ne-a declarat Mihai Zlat, vicepreședinte al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual.
@ Ăștia nu știu să se protejeze nici pe ei, ?
@ Dacă sunt așa de mulți infectați cu COVID nu au respectat regulile, ?
@ Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor au o explicație oficială pentru infectările cu COVID la cei de la MAI, mai multe decât la alte categorii de persoane, ?
& Deci, un articol care zice că Dumitru Coarnă și Mihai Zlat afirmă că șefii din poliție trimit polițiști care au intrat în cu persoane infectate cu COVID , în civil ,în stradă, și că să li se dea sporuri, ?
sporuri din parti!…..la Balaceanca cu prostiiiiiiiiiiii de la politie si jandarmerie ! ..la beci analfabetilor !….marsssssssss scirbelor !
NESIMTITI ,LACOMI SI PROSTI asia-s majoritatea in politia romaneasca .
Dati-le ,baieti ,si spor de risc ,spor de peste prajit,spor de masca,de oxigen respirat ,spor de ploaie,de soare sau de nor.Dupa care sa ii scoateti la pensia speciala inca inaintea terminarii scolii de Militie ,ca e a dracului de grea.Ii pun instructorii aia sa scrie ,sa alerge pe teren iar seara ii mai pun si la masa.Greu…Basca sa iti stresezi oasele in masina de serviciu fara tricolor.Nu mai vorbim ca saracii trebuie in fiecare zi sa se imbrace in uniforma.Se spune ca Partu le-a promis o parte din amenzile pentru nepurtarea mastii.D-aia amendeaza ca disperatii.Ce mai,un SRL adevarat.