AcasăDezvaluiriAncheteMinisterul de Externe numara romanii din Sierra Leone ca pe steagurile lui...

Ministerul de Externe numara romanii din Sierra Leone ca pe steagurile lui Pristanda!

Dezvaluirile din „National” privind prezenta pe teritoriul statului vest-african Sierra Leone, grav afectat de epidemia de Ebola, a mai multi romani din cei peste o mie de specialisti angajati de catre ALRO aici au tinut agenda intregii mass-media in acest sfarsit de saptamana.

10.10.2014 - „National” a dezvaluit cazul ALRO – Ebola

Iar Ministerul Afacerilor Externe s-a intrecut in emiterea a tot felul de comunicate si informari menite a linisti apele, dar care, in cele din urma, nu au facut decat sa incurce si mai mult socotelile cu privire la romanii care mai sunt in Sierra Leone sau deja s-au intors in tara dupa declansarea teribilei epidemii. Dar, cel putin, avem multumirea ca astfel am reusit sa trezim din amortire autoritatile de la Bucuresti, care nu doar ca au aflat, in cele din urma, ca mai existau romani in focarul de Ebola din Sierra Leone, dar au reusit si formarea unei celule de criza la MAE, prin care sa se tina in permanenta legatura cu acestia.

Unul cate unul

Initial, MAE s-a zburlit mediatic ca toti angajatii ALRO care isi desfasurau activitatea de luni bune la minele de bauxita detinute  in Sierra Leone ar fi fost repatriati in luna august.

Lui Titus Corlatean nu-i iese deloc numaratoarea romanilor din Sierra Leone

Mai apoi, Ministerul  Afacerilor Externe a catadicsit totusi sa faca niscaiva verificari. Binevenite de altfel, din moment ce faptul ca niciun specialist roman nu s-ar mai fi aflat la exploatarile Sierra Minerals a fost dezmintit de insusi ministrul de Externe, Titus Corlatean, care trimitea in urma cu putina vreme condoleante familiei unui inginer din Slatina decedat in Sierra Leone si adus inapoi in tara pentru a fi inmormantat! Dupa alte cateva ore, un comunicat al MAE confirma ca au fost primite informatii privind ramanerea pe teritoriul statului african a cinci muncitori romani care si-ar fi suspendat contractele cu ALRO.

Ebola face mii de victime in Africa de Vest

Dar, bineinteles, a ramas sa se faca alte verificari si asupra veridicitatii acestor informatii. Intr-un final, vineri seara, MAE a mai gasit si un al saselea roman!

Mai bagati o suta!

Insa nici asa nu au putut dormi linistiti subordonatii lui Titus Corlatean, intrucat, imediat dupa acest nou comunicat, sotia unuia dintre muncitori a declarat televiziunilor ca peste o suta de alti muncitori sunt in Sierra Leone! Plus ca numaratoarea va continua si in zilele urmatoare. Insa paralel de contabilizarea romanilor ramasi in Africa de Vest, ar fi bine sa se declanseze si monitorizarea celor care s-au intors acasa…

[poll id=”860″]

author avatar
Catalin Tache
955 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger