AcasăOldLegea falimentului personal, in linie dreapta

Legea falimentului personal, in linie dreapta

Premierul Victor Ponta, a anuntat, ieri, ca deputatul Ana Birchall a primit mandat din partea PSD pentru finalizarea proiectului de lege privind insolventa persoanelor fizice. Actul normativ a generat ingrijorare printre bancheri si la BNR, dar si la FMI.

Ana Birchall are „verde” de la PSD sa finalizeze demersurile pentru votarea legii insolventei persoanelor fizice in Plenul Parlamentului

Victor Ponta sustine ca, in forma actuala, proiectul legii privind falimentul personal are acceptul BNR si al FMI (nematerializat inca intr-o pozitie oficiala, am observa noi…).  „E un proiect acum consolidat, discutat si cu institutiile internationale, si cu BNR, si care din punctul nostru de vedere va duce la protectia persoanelor fizice in cazul unor noi crize pe piata financiar-bancara”, a spus Ponta. Pe de alta parte, oficialii BNR se tem, ca si cei ai FMI, ca un val de cereri de insolvente personale ar putea genera probleme majore in sistemul bancar, unele banci riscand falimentul.

Prevederi generale

Conform proiectului de act normativ, executarea silita trebuie sa fie o procedura aplicata numai in ultima instanta. Debitorul va fi considerat in imposibilitate de a-si plati datoriile daca este incapabil sa-si achite doua sau mai multe imprumuturi, fata de doi sau mai multi creditori, in decurs de peste 30 de zile de la data scadenta a acestora. Datornicul va avea dreptul sa depuna o cerere de insolventa si o propunere de plan pentru rambursarea datoriilor. Costurile procedurii de insolventa vor putea fi suportate de stat, daca datornicul nu are bunuri sau bani care sa acopere aceste cheltuieli.

Mici modificari

Deputatii din Comisia Juridica au modificat, recent, titlul legii in „procedura insolventei persoanelor fizice” si au introdus cateva principii, printre care:

–         acordarea unei sanse debitorului de buna credinta de redresare a situatiei financiare,

–         sprijinirea iesirii din starea de supraindatorare a debitorului, inclusiv prin descarcarea de datorii,

maximizarea gradului de recuperare a creantelor si a gradului de valorificare a activelor, atunci cand este cazul.

author avatar
Arpad Dobre
499 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger