A discuta cu Lavinia Sandru e ca si cum ai accesa Google. Apesi pe o litera si iti da zeci de variante de cuvinte. Are raspunsuri la orice, uneori virulente. Mai ales din gama celor care nu au valoare.
Cand ma uit la dumneavoastra imi aduc aminte de Blonda, incerc eu sa leg dialogul cu Lavinia Sandru. Sa nu indrazniti sa va luati de Elena Udrea!, imi sare ea in cap ca o closca batrana. Doamna, ii zic eu, subiectul ala nu ma intereseaza nici cat negru sub unghie, aici e vorba de dumneavoastra. Cum sa fie vorba de mine?, devine ea artagoasa, eu sunt bruneta. Asta nu va scuza!, nu pot eu sa ma abtin. Ma gandeam la „Rapirea din serai”, incerc eu sa-i explic. Asta e culmea nesimtirii, tipa ea, sa ma comparati pe mine, Lavinia Sandru, cu o carpeta nenorocita! Madam, tip si eu la ea, e vorba de camerista Constantei, cea din opera lui Mozart, „Rapirea din serai”, nu de carpeta. Atata badaranie inca nu am intalnit, urla ea fara sa mai asculte ce-i spun, sa ma faceti acum si camerista la Constanta. Sunt om politic, jurnalist, am o cariera, n-am lucrat pe camera, bate ea cu pumnul in masa. Personal, va admir, ii declar eu hodoronc-tronc, sperand sa se domoleasca.
Nu pentru ca ati fi o femeie incitanta, ci pentru ca va ies atatea prostii din gura. Asta pune capac la toate, nu va permit asa ceva, tipa ea din nou. Ca sa fiu sincer, ma lasa rece daca imi permiteti sau nu, continui eu. Pe ce va bazati cand faceti asemenea afirmatii?, devine ea mai degraba excitata decat curioasa. Cand erati la Partidul Initiativa Nationala aveati intentia de a reforma invatamantul, ii aduc eu aminte. Intr-o scrisoare adresata lui Emil Boc, va puneati intrebarea daca Romania a avut, vreodata, un ministru al Educatiei. Si ce, nu aveam dreptate?, se pregateste ea sa sara, iar, la gatul meu. Doamna, ii raspund, daca imi reamintesc de episodul cu „Rapirea din serai” si ma uit la dumneavoastra mai atent, incep sa cred ca Spiru Haret, Titu Maiorescu, Octavian Goga sau Nicolae Iorga or fi fost chelneri, nu ministri. Stiu unde vreti sa bateti, dar nu va las, se apara ea.
Spiru Haret sta cocotat pe soclu la Universitate, e statuie, or, o statuie nu poate fi ministru, iar Maiorescu are o facultate care-i poarta numele si ar fi trebuit ca ANI sa-l verifice, este incompatibil din moment ce are o afacere cu facultatea aia. Vedeti, schimb eu registrul, imi pare rau ca v-ati retras din politica. Erati o pata de culoare care aducea veselie. Oricum, din politica am plecat nepatata si neprihanita, sunt casta, nuanteaza ea. Desigur, rad eu fara retinere, poate casta in sensul dat de Ovidius, de „femeia pe care n-a vrut-o nimeni”, mai ales pe la UNPR. Sa fim seriosi!
(Daca personajul ar fi venit la intalnire, interviul ar fi fost autentic)
