Cauta

Kanal D, cadere dramatica de audienta dupa intreruperea serialului fenomen “Suleyman Magnificul”

Kanal D, cadere dramatica de audienta dupa intreruperea serialului fenomen “Suleyman Magnificul” - Ziarul National

Decizia de a intrerupe difuzarea serialului de mare succes “Suleyman Magnificul” si inlocuirea acestuia cu productia “Feriha” au starnit un nou val de nemultumiri din partea telespectatorilor Kanal D. Mai mult, renuntarea la “Suleyman” a condus la o scadere dramatica a audientei. Asa se face ca, de la inceputul anului, televiziunea turcilor este depasita constant, atat de PRO TV, cat mai ales de Antena 1, post pe care Kanal D se obisnuise sa-l tina la respect in zilele de luni si marti.

Kanal D, cadere dramatica de audienta dupa intreruperea serialului fenomen “Suleyman Magnificul” - Ziarul NationalIn luna septembrie 2013, “National” avertiza asupra pericolului pierderii a milioane de fani din cauza strategiilor proaste adoptate de catre sefii Kanal D. Concret, publicatia noastra amenda decizia Kanal D de a transmite un singur episod pe saptamana din serialul “Suleyman Magnificul”. Dupa cateva zile, demersul initiat de “National” avea sa primeasca un raspuns favorabil, Kanal D revenind la difuzarea a doua episoade pe saptamana. Totul a decurs normal pana in preajma Sarbatorilor, cand “Suleyman Magnificul” a intrat din nou in hibernare. Ultimul episod a fost difuzat pe 17 decembrie 2013, iar ulterior, Kanal D a inlocuit megaproductia in care joaca indragitii actori Halit Ergenc si Meryem Uzerli cu un alt serial turcesc, “Feriha”, care, insa, nu i-a convins pe fanii postului.

Catastrofa! Depasiti de Antena 1

Renuntarea la “Suleyman Magnificul” a condus la o noua avalansa de critici din partea telespectatorilor, iar ratingul Kanal D a scazut simtitor. Datele de audienta vorbesc de la sine. Prin decizia de a intrerupe serialul “Suleyman Magnificul” si inlocuirea acestuia cu “Feriha”, televiziunea Kanal D a cedat deliberat pozitia a doua in ierarhia indicilor de audienta, fiind depasita clar de rivala Antena 1, fenomen inexistent in 2013, atunci cand turcii transmiteau “Suleyman Magnificul”. Situatia sta in felul urmator: in zilele de 16 si 17 decembrie 2013, Kanal D a transmis ultimele doua episoade din “Suleyman”, iar televiziunea turcilor s-a clasat, lejer, pe locul secund in topul audientei, in spatele PRO TV, dar la distanta dubla de Antena 1 – calcule efectuate pe targetul 18 – 49 ani, publicul comercial. Concret, pe tronsonul orar 20.00 – 22.30, Kanal D a avut o medie de 7,6 puncte de rating (luni, 16 decembrie), respectiv 8,9 (marti, 17 decembrie), asta spre deosebire de Antena 1, care a contabilizat, pe acelasi interval orar, doar 3,4 (16 decembrie), respectiv 4,4 (17 decembrie). Luni, 20 ianuarie, cand la Kanal D a fost transmis serialul “Feriha”, audienta s-a injumatatit, turcii avand o medie de 4,3 puncte de rating. In schimb, Antena 1 a bifat 5,5 puncte de rating. Si marti, 21 ianuarie, situatia a stat la fel de dramatic. Kanal D a avut, in medie, 5,3 puncte de rating, in vreme ce Antena 1 s-a laudat cu o medie de 5,9 puncte de rating.

Sefii Kanal D dau din lac in put: reiau serialul din februarie, dar il difuzeaza doar martea

Scaderea dramatica de audienta a pus in garda conducerea Kanal D, numai ca sefii postului sunt pe cale sa comita o noua eroare. Avertizati de faptul ca sunt surclasati de PRO TV si depasiti inclusiv de Antena 1, turcii vor relua difuzarea serialului “Suleyman Magnificul” incepand cu 11 februarie 2014. Insa, atentie!,  doar in ziua de marti, prima zi a saptamanii ramanand dedicata filmului “Feriha”. Astfel, Kanal D se intoarce de unde a plecat. Mai precis la scandalul din toamna anului trecut, cand fanii serialului erau isterizati ca nu pot urmari doua episoade pe saptamana, ci doar unul.

Citeste si: “Suleyman Magnificul” revine la doua episoade pe saptamana!

Cum distruge Kanal D Romania serialul-fenomen “Suleyman Magnificul”!

Ultimele stiri

  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • VIDEO. Furtuni și inundații devastatoare în California. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Locul de muncă plătit cu 30.000 de euro pentru 6 luni. Ce criterii de angajare trebuie să îndeplineşti
  • Casă din Botoșani, distrusă de flăcări: proprietarul a suferit un atac de panică. De la ce a pornit incendiul puternic – VIDEO
  • Exit mobile version