AcasăRecomandariEuropol: Șefii din poliție își împart salariile de merit!

Europol: Șefii din poliție își împart salariile de merit!

Polițiștii de rând nu ajung pe listele cu salarii de merit

Sindicaliștii din Poliție nu mai vor ca salariile de merit să fie acordate unor oameni din sistem, în special cei cu funcții de conducere, care nu merită aceste bonificații. Aceștia se plâng că agenții care înregistrează performanțe notabile nu sunt trecuți pe această listă exclusivă, în care se regăsesc șefi, secretare, șoferi și rude ale șefilor din MAI.

Recompensa pentru merite deosebite, de majorare cu 50% a salariului pe o perioadă de șase luni, se acordă, în proporție de 70%, șefilor și apropiaților acestora, se plâng sindicaliștii din Poliție. ”Prima problemă pe care am identificat-o peste tot și pe care o avem în continuare o reprezintă lista cu beneficiarii acestor salarii de merit, care este trecută la strict-secret. Este ținută la sertar ca să nu afle prostimea cine a luat salariul pentru lucrări de excepție, ceea ce este o tâmpenie. În primul rând pentru că această majorare salarială este singura recompensă pe care o mai au polițiștii la dispoziție pentru a fi stimulați să-și facă treaba și mai bine. În al doilea rând, atunci când listele nu sunt transparente apare suspiciunea că acești bani publici nu sunt folosiți așa cum prevede legea. În rândul structurilor MAI există un procent de doar 30% de meritocrație la acordarea acestor recompense.

Avem un coleg la Biroul Rutier Craiova care în 2018 a constatat 8% din totalul infracțiunilor de conducere a unui autoturism sub influența drogurilor, ceea ce înseamnă enorm, raportat la cele câteva mii de polițiști rutieri. Bineînțeles că nu a primit niciodată salariul acesta pentru lucrări de excepție. Modul în care se analizează și se dezbat aceste salarii este unul formal. Sindicatele sunt chemate la ședințe, în 80% din cazuri, și ni se arată niște note de fundamentare, care, în mare parte, sunt copiate din fișa postului. Vin și spun că <<are o capacitate organizatorică deosebită, manifestă solicitudine față de problemele structurii>>, adică nimic concret, niciun rezultat notabil. În momentul în care vorbim despre o structură de ordine publică, o structură rutieră, o structură criminalistică nu se poate să nu găsim niște indicatori care să-i departajeze pe cei mai buni polițiști”, ne-a declarat Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

 Listele, anonime

Sindicaliștii se plâng că listele rămân în continuare anonime, fapt care trezește mari suspiciuni în acordarea salariilor de merit. ”Mai avem niște anomalii în care șefii se recompensează cu salariul de merit, în condițiile în care nu propun niciun subaltern pentru această recompensă. Păi dacă subalternii nu au avut realizări, cum să ai tu, ca șef? Anul trecut, la Timișoara, finul inspectorului șef, care este șeful serviciului cabinet, beneficiază a patra oară consecutiv de salariu de merit pentru lucrări de excepție. Am avut cazuri în care șefi care au fost sancționați pentru încălcări ale drepturilor polițiștilor, și vorbesc aici de cei de la financiar, și-au acordat salarii de merit. Și așa se ajunge că șefii își împart salariile de merit între ei. Și partea cea mai proastă este că beneficiarii nu sunt cunoscuți, totul se face în anonimat”, ne-a mai precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.