Europa cea unită rămâne fără parale!

În ultimii trei ani UE și-a sporit cheltuielile în încercarea de a se transforma în puterea fiscală pe care cei mai înfocați susținători ai săi și-au dorit-o dintotdeauna. Există însă o capcană: se pare că a ignorat modul în care va plăti pentru toate acestea.

Săptămâna trecută au izbucnit lupte aprige în legătură cu unele reduceri bugetare minore, în timp ce Comisia Europeană se chinuie să obțină sprijin pentru o suplimentare de 86 de miliarde de euro în bugetul său. În realitate, UE începe să rămână fără banii altora – și foarte curând acest lucru va deveni dureros de evident.

A existat Fondul de redresare pentru Covid-19 în valoare de peste 750 de miliarde de euro, conceput pentru a ajuta statele membre să se redreseze după pandemie.

Există o lege a cipurilor și o strategie industrială ecologică, concepută, probabil, pentru a egala subvențiile uriașe acordate de președintele Joe Biden pentru energiile alternative din Statele Unite, precum și pentru a prelua controlul asupra lanțurilor de aprovizionare de înaltă tehnologie de care depinde industria.

De frica Rusiei, Europa cea unită a trimis alte sume semnificative de bani pentru a ajuta Ucraina, pe spinarea contribuabililor – din ce în ce mai nervoși și mai puțin uniți sub poala Bruxelles-ului.

A emis chiar și obligațiuni în valoare de sute de miliarde de euro. Și a indexat salariile în aparatul de stat.

Iată însă care este problema. Facturile încep în sfârșit să ajungă la scadență. Săptămâna aceasta, Parlamentul European a criticat unele reduceri foarte modeste ale programului de cheltuieli pentru 2024, de la 189 de miliarde de euro la 187 de miliarde de euro. Dar adevărata bătălie se adună în privința planurilor fiscale pentru următorii patru ani.

În iunie, Comisia a prezentat planuri pentru o creștere de 66 de miliarde de euro în bugetul 2021-2027, precum și o sumă suplimentară de 20 de miliarde de euro pentru a ajuta Ucraina. Executivul european speră să ajungă la un acord în acest sens până la sfârșitul anului.

Cu toate acestea, în momentul de față, niciunul dintre cei 27 de membri nu pare foarte dornic să pună la bătaie banii suplimentari. Nu este greu de înțeles de ce. În primul rând, nu este ca și cum banii ar fi cheltuiți în mod foarte util.

Toate țările mari se află într-o situație financiară dificilă. Franța și-a văzut recent ratingul de credit redus și se luptă pentru a-și echilibra bugetul. Germania are rezultate mai slabe decât orice altă concurent din zonă și tocmai a redus impozitele pe profit cu 32 de miliarde de euro pentru a stimula creșterea, în timp ce Italia a revenit la stagnarea care a caracterizat economia sa de când a schimbat lira cu euro, în 1999.

UE a încercat deja să emită propria datorie și, deși investitorii au fost destul de fericiți să cumpere obligațiunile unice, presupunând că Germania și Franța nu vor permite falimentul blocului, va fi dificil să mai obțină și altele.

UE se bucură de zeci de ani de „banii altora”. Dar, pe măsură ce cheltuielile cresc și pe măsură ce încearcă să își extindă și mai mult puterea și influența, începe să rămână fără ei.

În cele din urmă, guvernele europene vor face în continuare ce știu mai bine: să forțeze noi impozite și mai împovărătoare pentru cetățeni. Când Europa cea unită în taxe riscă să rămână fără parale, contribuabilii devin vaci de muls. Dar se mai poate întâmpla ceva: să iasă din țarc și să-i ia în coarne pe netrebnicii de la Bruxelles.