Pe Elena Udrea ot Plescoi o stie toata lumea. Nu mai are importanta ce a fost, din moment ce este pe cale sa nu mai fie.
V-am urmarit cuvantarea din Parlament, ati batut campii cu gratia cu care mamaia mea batea fasolea dupa ce o usca pe gard, ii spun Elenei Udrea. Nu e adevarat, am spus adevarul, riposteaza ea. Probabil, numai ca adevarul dumneavoastra nu seamana cu cel al procurorilor, incerc eu sa o fac sa inteleaga. Oricum, continui eu, nu va vad in clar in vremurile ce urmeaza. Aveti o imagine cam „inzabrelita”. Nu am niciun motiv sa ajung la puscarie, precizeaza ea. Desigur, ii spun eu, dumneavoastra nu, dar procurorii, da! Chiar nu vreti sa intelegeti ca sunt complet nevinovata?, ataca ea aceeasi partitura. Am spus numai adevarul si asta a deranjat pe multi. Sunt un personaj ale carui arme sunt adevarul si curajul, puncteaza ea. Exclus, i-o retez eu. Sunteti doar un personaj fals, superficial si incoerent, fabricat in laboratoarele unei politici mizerabile. Adevarul, continui eu, este relativ, dupa cum se vede, iar curaj au si prostii, si nebunii. Este o jignire grosolana, riposteaza ea tipand la mine pe un ton de mahala. Doamna, dau eu sa o lamuresc, nu va mai bagati in fata, aici nu e vorba de distributie de roluri. Prostii sunt curajosi pentru ca nu isi evalueaza sansele, iar nebunii sfideaza evidentele. Nu sunt nici proasta si nici nebuna, eu sunt Ioana d’Arc a Romaniei!, tipa ea din nou. Aveti dreptate, ii zic eu abia stapanindu-mi hohotele de ras, dar luati pastilele astea si va trece. Lupt cu sabia dreptatii in mana pentru justitia independenta si pentru statul de drept, mai slobozeste ea un chiot. Vad ca nu ne intelegem, ii spun eu, statul de drept e ala pe care l-ati construit, iar justitia independenta e tot aia pe care i-ati pus-o in mot. Acum ce faceti, luptati impotriva propriei creatii? Lupt pentru ca nu ma mai asculta si vor sa ma trimita la puscarie, precizeaza ea. Doamna, nu puscaria ii sperie pe romani, continui eu, au trecut prin multe cu mult mai rele, din care una se numeste chiar Elena Udrea. Nici pe mine nu ma ingrozeste, se face ea ca nu observa, sunt, totusi, Ioana d’Arc. Nu trecerea de la homari la arpacas si turtoi ma sperie, ci dusul la comun. Poate deveni placut, daca ignorati amanuntele, o imbarbatez eu. Dar, ca o Ioana d’Arc adevarata, voi trece si peste asta, ca si ea a stat inchisa, mai spune ea. Mai bine luati o doza dubla de Distonocalm si renuntati la rolul asta, o povatuiesc eu. In primul rand, legenda cu ea a aparut la vreo 500 de ani dupa ce a murit, deci nu prea e nimic real. Si eu vreau sa devin legenda, sa nu ma uite lumea, spune ea. Mai bine nu!, i-o tai eu, ca la cate legende se spun despre dumneavoastra… Apoi, duduia d’Arc auzea voci, adica avea, asa, un fel de schizofrenie si, in final, a fost o sfanta. Ceea ce nu e cazul aici.
(Daca personajul ar fi venit la intalnire, interviul ar fi fost autentic)