S-a vorbit mult despre „must-carry” si implicatiile acestui principiu pentru televiziuni si distribuitorii prin cablu. Dar ce inseamna must-carry pentru omul de rand, platitorul de abonament, nu se prea stie nimic.
Ce este „must carry”?
Conform art. 82 din Legea audiovizualului „(1) Orice distribuitor care retrasmite servicii de programe prin retele de comunicatii electronice, cu exceptia celor care utilizeaza exclusiv spectrul radio, are obligatia sa includa in oferta sa serviciile de programe ale Societatii Romane de Televiziune destinate publicului din Romania, precum si alte servicii de programe, libere la retransmisie si fara conditionari tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privati, aflati sub jurisdictia Romaniei, in limita a 25% din numarul total de servicii de programe distribuite prin reteaua respectiva, precum si serviciile de televiziune a caror obligativitate de retransmitere este stabilita prin acorduri internationale la care Romania este parte. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privati este ordinea descrescatoare a indicelui anual de audienta.
(2) Distribuitorii care retransmit servicii de programe au obligatia, la nivel regional si local, sa includa in oferta lor cel putin doua programe regionale si doua programe locale, acolo unde acestea exista; criteriul de departajare va fi ordinea descrescatoare a audientei.
Mai simplu, aceasta prevedere inseamna ca firmele de cablu trebuie sa preia si sa distribuie anumite programe gratis — programele televiziunii publice si programe ale televiziunilor private, nationale si locale, in ordinea descrescatoare a audientelor realizate. Cele 25 de televiziuni incluse in aceasta lista, totalizand aproape 80% din piata TV, pot fi astfel urmarite gratis, fara conditionari tehnice sau financiare, de catre abonati.
Taxa din pachetul de programe
In prezent, consumatorul telespectator plateste o suma operatorului de cablu, corespunzatoare unui pachet de programe ales de cel din urma. Conform principiului must-carry, fiecare pachet de programe, oricat de mic, trebuie sa includa cele 25 de posturi difuzate in regim gratuit. Exista insa doua probleme: cablistii modifica, in timp, lista de programe agreata de abonat, introducand alte canale TV in locul celor stabilite initial si percep o taxa pentru programele care ar trebui sa fie primite gratuit. Este adevarat ca operatorii de cablu au costuri generate de retransmiterea posturilor, costuri care se regasesc in pretul pachetului de programe. Pe de alta parte, insa, aceste costuri sunt departe de pretul abonamentului perceput de cablisti. Telespectatorii au dreptul de a primi canalele must-carry gratuit si neconditionat. Mai mult, in Europa, posturile must-carry nu platesc cablistilor costurile de distributie si primesc de la acestia o compensatie financiara pentru continut, conform unei intelegeri.