AcasăRecomandariCozmin Gusa: Nu ma insor cu Rares Bogdan, are buze reci!

Cozmin Gusa: Nu ma insor cu Rares Bogdan, are buze reci!

S-a iubit cu PSD si PD si a facut jogging in politica. Apoi, Cozmin Gusa a inventat un partid cu nume complet gresit: PIN. Corect ar fi fost PIB, pentru ca era la fel de pipernicit ca PIB-ul Romaniei.

Cozmin Gusa confunda lamentabil carciumile americane cu serviciile secrete ruse

Sunteti o jumatate de personaj, ii spun eu lui Gusa. Adica?, se incrunta el minimalist. Nu sunteti un personaj pe deplin, continui eu. Pentru mine, ca sa fii „personaj”, trebuie sa fi facut ceva important, sa fi facut performanta. Am resuscitat o televiziune, spune el. Imi dati voie sa rad la sfarsit, ca sa nu umplem pagina de hohote de la primele randuri?, completez eu. De ce spuneti asta?, maraie el. Realitatea TV este o contrapondere la ce se ofera acum. Vedeti, de aia am zis sa radem la sfarsit,  ii tai eu elanul. Cand te situezi dupa canale cu filme indiene si desene animate, numai contragreutate nu te numesti. Emisiunile politice in care eu apar…, da el sa inceapa. Pe intervalul ala orar emisiunile alea sunt imediat dupa Disney, ca audienta, ii zic, semn ca se rade aproape la fel de bine. Hai sa revenim, spun, va tot invartiti printre oameni mari si partide. Sunt consultant politic, se infoaie el. I-am consiliat pe Nastase, pe Vantu, pe Geoana, pe Antonescu, se lauda el. Nasol, ii spun, Nastase si Vantu au ajuns la puscarie, Geoana a pierdut alegerile si Antonescu si-a facut praf partidul. Aspiratiile lor secrete i-au terminat, nu eu, da el sa incheie subiectul. Sunteti client al KGB?, intreb eu candid. Ceee? Dom´le, nu-ti permit o asemenea magarie!, nu am niciun dosar la ei, se isterizeaza el. Prea tarziu, deja v-am intrebat, ii zic eu. Reactionati nevrotic, v-am intrebat de KGB, nu daca sunteti casatorit cu Rares Bogdan. Si, in fond, e vorba de Kerry’s Gourmet Burgers, KGB dupa initiale, unul dintre cele mai cochete restaurante din Las Vegas. Stiu eu unde ati vrut sa bateti, explodeaza el din nou. Si nici pe Rares Bogdan nu-l iau de nevasta! Are… chelie si buze reci! Nu bat nicaieri, ii spun eu, numai ca orgoliile dumneavoastra dramatice va fac sa va rupeti gatul in capcane neintinse. Mai bine va insurati cu Rares Bogdan, e mai simplu!

(Daca personajul ar fi venit la intalnire, interviul ar fi fost autentic)

author avatar
Valentin Boeru
2.373 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger