„Gatesc somon si mancarea are gust ca pe vremea bunicii”, tipa Bahmuteanca la popor, amenintand lumea civilizata cu tigaile ei. Nu se intelege cum de au teleportat tingirile gustul de peste, peste decenii. Nu se intelege nici de ce, mancand atat de sanatos pe cat se lauda, a devenit tot mai dodoloata de la lansarea reclamei. In schimb, se decodifica lejer un alt mesaj: pe vremea copilariei, in Pantelimon, ma-sa mare a tinut-o din peste in peste, implicand Romania in importuri masive. Asta, pana in ziua in care somonii, orbecaind din ocean spre Pantelimon, si-au depus icrele printre steviile de langa privata din fundul curtii. Acum, cu aceeasi tarie pe care o capata carnea gatita in tigaile ei, convinsa fiind de reusita, Bahmu s-a lansat in moda.
Desprinderea de trecutul evocat in reclama, cu mamaia dedulcita la somon, nu s-a realizat. Dry Cokereasa a confundat materialele cu tingirile, modelele cu antricoatele care se vad mari in reclama, dar mie nu imi incap in tigaie, si croiala cu legumele alea vestede. Au rezultat niste rochii in forme bizare, cu poalele ca un file de macrou din conserva, cu manecile ca niste lapti si gulerul ca un cap de biban congelat, apoi resuscitat inutil cu apa fiarta si otet. Bahmu Fashion Atelier, lansat recent, se dovedeste a fi tot o tingire de reclama: noi pregatim imbracamintea de un gust fara cusur. Gust de ghibort parlit in tinichelele draicucheriste.
Piti-analist