AcasăRecomandariANAF n-are grija de banii statului

ANAF n-are grija de banii statului

In Raportul public pentru anul 2014, Curtea de Conturi prezinta situatia hotararilor judecatoresti pronuntate in cauze penale. Din datele existente, in cursul lui 2014, s-au primit spre executare, de catre ANAF, 2.140 de sentinte in cauze penale, cu o valoare de peste 2,57 miliarde lei. Din care Fiscul a recuperat doar 23 milioane lei. Adica sub 1% din suma.

Raportul mai scoate in evidenta si o serie de abateri care au condus la slaba performanta a ANAF:

– un nivel redus al sumelor incasate din activitatea de executare a hotararilor judecatoresti in cauzele penale comunicate organelor fiscale;

– lipsa unei proceduri si/sau metodologie care sa precizeze care sunt directiile implicate si responsabilitatea pe fiecare segment de activitate in scopul monitorizarii lunare a executarii acestor hotarari judecatoresti;

– o parte din prejudiciile stabilite prin hotarari judecatoresti nu au fost inregistrate in contabilitate ca si creanta de catre ANAF, astfel incat, in cazul prejudiciilor neinregistrate, exista riscul de a nu fi recuperate, neexistand dreptul de creanta si nefiind nici urmarite de activitatea de executarea silita.

ANAF a explicat, in comunicate de presa, care sunt cauzele recuperarii cu dificultate a sumelor prevazute in hotararile judecatoresti. Exemplele date de ANAF sunt: instantele comunica cu intarziere de pana la 4 ani hotararile penale ramase definitive, formalitatile de iesire din indiviziune/partaj sunt in curs, persoanele fizice de la care trebuie recuperat prejudiciul nu detin bunuri sau venituri urmaribile sau sunt in insolventa. In toamna anului trecut, printr-o hotarare de guvern a fost reorganizata ANAF si a fost introdusa in organigrama o directie de executari silite speciale care va incepe sa functioneze din 2016, pe masura ce va fi angajat personal suplimentar.

In 2013, ANAF prejudiciase bugetul cu 1 miliard de lei

ANAF n-a stat bine nici in raportul Curtii de Conturi pe 2013. Atunci s-au descoperit mai multe neereguli cu privire la cheltuirea banului public de catre institutii. Curtea de Conturi semnala faptul ca fondul de rezerva al Guvernului nu a fost cheltuit in scopul pentru care a fost creat, iar dintre institutiile care au cheltuit bani incalcand legea se numara chiar ANAF, care a produs un prejudiciu de peste 1 miliard de lei.

author avatar
Arpad Dobre
824 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger