Craiul de Dorobanti isi va lansa, pe 23 septembrie, romanul ”Consumatorul de suflete”, in cadrul proiectului ”Lista lui Alex Stefanescu” al Editurii Allfa. Desi personajul pare incompatibil cu preocuparile marelui critic, Stefanescu si-a pus limba la treaba: un roman ”valoros”, care ”nu seamana cu nimic din ce s-a scris la noi pana acum”.
Abia asteptam sa citim cartea lui Codin Maticiuc, alintat si “Poponet”. Alex Stefanescu a citit-o dupa ce, ”cu un curaj nebunesc”, Codin i-a trimis manuscrisul. Ba Stefanescu marturiseste ca printul Dorobantilor l-a ”urcat urcat intr-o masina – rosie, decapotabila, de doua locuri, in care am intrat cu greu, neavand silueta blondelor instalate de obicei pe scaunul din dreapta − si m-a dus cu o viteza care depasea imaginatia agentilor de circulatie, la el acasa”. Dupa ce a trait experienta ca pasager intr-un Ferrari, criticul a dat pe spate cand a vazut living-ul lui Codin. Pe un perete stateau ”manuscrise originale” ale lui Creanga, A. Dumas, Nichita Stanescu.
”Le priveam vrajit”, zice Stefanescu. Sa lasam insa vrajile si sa vedem ce spune omul lipit cu super-glue de scaunul Criticii: ”Codin Maticiuc este imediat recognoscibil prin stilul sau decis-barbatesc si printr-un patetism de om puternic, dar vulnerabil afectiv, ca Marele Gatsby, al lui F. Scott Fitzgerald. Codin ”foloseste cuvinte licentioase dintr-un fel de furie lingvistica, exhibandu-si lipsa de curtoazie fata de cititor. Tot el descrie fugitiv cele mai exotice locuri de pe planeta – plaje, cluburi, cazinouri, baruri de noapte – pe care le frecventeaza in cautare de victime pentru actele sale de vampirism sufletesc”.
”Prea stie sa vada…”
Zice apoi Stefanescu, tot fara numar: ”Ne intrebam daca nu cumva autorul este un scriitor sub acoperire, infiltrat in lumea milionarilor dornici de petreceri excentrice. Prea stie sa vada ceea ce pentru altii trece neobservat. Prea stie sa descrie expresiv personaje si situatii greu de descris. Si, mai ales, prea se simte vinovat de provocarea unor suferinte chiar in clipa cand declara ca isi procura o placere perversa provocandu-le. Il vedem, parca, pe Satana lepadandu-se de Satana! Din aceasta autonegare provine dramatismul intregii naratiuni”. Atat!