Până acum a devenit clar pentru toată lumea că războiul din Ucraina nu este un simplu război de cucerire teritorială. Lumea vede azi ce înseamnă o bătălie pentru coridoarele economice, cu SUA făcând orice este nevoie pentru a sabota și a sparge canalele multiple de interconectare ale proiectelor din regiunea eurasitică, fie cele conduse de chinezi (proiectul Belt and Road Initiative), fie de ruși (proiectul Uniunea Economică Eurasiatică).
Războiul din Ucraina este o bătălie dură pentru reconfigurarea actualei ordini mondiale. Iar Europa este doar o victimă, ajunsă în această situația exclusiv din vina ei. Imaginea de ansamblu ne arată apariția multipolarității.
Lecția din istorie
A trecut un an de la uimitoarea fugă americană din Kabul și, văzând cum decurg lucrurile pe frontul din Donbas, avem suficiente motive să credem că Washingtonul urmărește să se răzbune. În mediile militare deja mulți vorbesc despre „Afganizarea” Ucrainei ca fiind calea pe care o va apuca acest război. Și, într-adevăr, la ritmul în care curg finanțele și armele Occidentului spre Kiev, trebuie să admitem posibilitatea ca înfruntarea ruso-ucraineană să se dezintegreze într-un nou război fără sfârșit.
La fel ca jihadul afgan din anii ‘80, care a angajat gherile armate și finanțate de SUA, totul cu scopul de a atrage URSS într-o capcană (răzbunarea americanilor pentru episodul „Vietnam”). Deja mare parte din trupele ucrainene folosesc metode de război „underground”, de la atentate și până la lovituri de gherilă.
Rezultatul: o bătălie prelungită cu rușii, care se poate revărsa în țările învecinate și aliate ale Moscovei!
Lupta de gherilă, pe placul Casei Albe
Afganizarea Ucrainei, însă, va duce la accelerarea atacurilor Rusiei, așa cum a anunțat ministrul Apărării, Serghei Shoigu. Iar pentru Moscova asta înseamnă un singur lucru: cale liberă pentru Armata Roșie până la Odessa!
Până la recenta asasinare a Dariei Dughina, petrecută la porțile Moscovei, câmpul de luptă din Ucraina se afla, de fapt, sub un proces de „sirianizare”. Pierzând bătăliile din marile orașe, Kievul s-a regrupat, iar noua strategie gândită de americani a presupus folosirea tacticilor de gherilă.
Vladimir Putin este conștient că orice negociere cu cei care trag sforile la Washington și dictează toți pașii marionetelor de la Bruxelles și Kiev este inutilă.
Ucraina, o chestiune de tipul „do or die”
Iar Ucraina a devenit acum o chestiune de tipul „do or die”.
Bătălia va continua pentru mult timp de acum încolo, distrugând sistematic tot ce a mai rămas din Ucraina, la fel cum a fost distrusă și Siria. Diferența este că, din punct de vedere economic, ceea ce va mai rămâne din Ucraina nu va mai conta. Doar teritoriul aflat sub controlul Federației Ruse va fi reconstruit și asta include, în mod semnificativ, cea mai mare parte a infrastructurii industriale a Ucrainei.
Fără industrie, Ucraina nu mai contează pentru Occident, care deja și-a tras partea leului – alde Monsanto, Cargill și Dupont au adunat deja 17 milioane de hectare de teren arabil fertil, adică 55% din suprafața agricolă rămasă după invazia rusă! Iar Monsanto, Cargill și Dupont se traduce, de fapt, prin BlackRock, Blackstone și Vanguard, corporații care dețin cele trei mari „agro-business-uri” de top.
Și, pe măsură ce trec lunile și luptele vor fi mai degrabă niște acțiuni teroriste, anglo-americanii își vor muta în cele din urmă regimul marionetă la Lvov. Iar Kievul va rămâne un oraș condus prin teroare de adoratorii lui Stepan Bandera.
Trădarea kazahă și jocul dublu al Turciei
În prezent, Rusia a acaparat o zonă din Ucraina care este aproximativ echivalentă cu Ungaria și Slovacia combinate. Dar tot nu e cât vrea Moscova, care urmărește să pună stăpânire pe tot pământul până la Nipru, precum și Odessa, conectând regiunea cucerită la republica separatistă Transnistria.
Acum este edificator să vedem cum reacționează doi actori eurasiatici importanți la astfel de turbulențe geopolitice. Despre Kazahstan și Turcia, pe scurt.
Grupul de hackeri Beregini a dezvăluit recent că aliatul Kazahstan vinde arme Ucrainei, ceea ce de facto se traduce prin trădare; Kazahstan este membru al Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) și face parte și din Organizația de Cooperare de la Shanghai (SCO).
Ca urmare a dezvăluirilor, președintele Tokaev a fost obligat să anunțe oficial că suspendă toate exporturile de arme până la sfârșitul anului 2023!
Întreg scandalul a pornit de la un grup de hackeri ruși care au arătat cum compania kazahă Technoexport vinde Kievului transportoare armate, sisteme antitanc și muniții. Totul s-a făcut prin intermediari iordanieni și la directul ordin al Regatului Unit al Marii Britanii. Întreaga afacere a fost atent supravegheată de atașatul militar britanic de la Nur-Sultan (capitala Kazahstanului). Tokaev a încercat să nege acuzațiile, argumentând că Technoexport nu are licență de export și nici nu a solicitat vreodată, dar hackerii au dezvăluit că firma kazahă a folosit o companie iordaniană, Water Supplies, drept intermediar. Și asta nu e tot: toate documentele contractului au fost găsite în sistemele informatice ale Kievului, penetrate de hackerii ruși!
Mai mult, se pare că într-o altă afacere, care implică tot o firmă kazahă, Kazspetsexport, un bulgar ar fi cumpărat avioane Su-27, turbine și elicoptere Mi-24. Bulgarul a fost doar intermediar – el a livrat armele kazahe în SUA, iar de acolo s-au întors în Europa, cu destinația Ucraina!
Cireașa de pe tort: Kazahstanul vinde Kievului și petrol rusesc!
Turcia este un caz mult mai complex. Ankara nu s-a alăturat proiectului eurasiatic gândit pe axa Kremlin-Beijing, dar a ales să ajute Rusia să se sustragă avalanșei sancțiunilor și a embargourilor occidentale. De fapt, la Istanbul se spune că „tot ceea ce nu pot rușii să cumpere din Germania sau Franța iau de la noi”.
Erdogan face afaceri mari cu Putin și nu-i pasă – de la gaz și sisteme de rachete S-400 până la construirea unei centrale nucleare cu tehnologie rusească, de la turism și până la comerț (Istanbulul este plin de fructe și legume importate din Rusia).
Ankara și Moscova joacă deschis, în deplină transparență, nu se ascund. Dar asta nu înseamnă că sunt aliate! Este doar o afacere pragmatică între două mari state. Evident, Occidentul urlă că Turcia a trădat și atunci apare Erdogan care le face pe plac: din cât în când, mai spune că peninsula Crimeea ar trebui să se întoarcă la Ucraina. La urma urmei, companiile sale fac afaceri și cu Administrația Zelenski, nu?!