A fost ministru de Externe, premier, presedinte al Camerei Deputatilor, profesor de Drept. Era considerat cel mai bogat om din Romania, posesorul unei averi uriase. Acum este doar un simplu puscarias, la Jilava.
Stiu ca ati fost, printre altele, si presedintele Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi. Cum naiba ati calculat unghiul de tragere cand ati vrut sa va sinucideti si, in loc sa va nimeriti in cap, ati tras in gat?, ma arat eu curios. Sunt un om sensibil si rafinat, spune Adrian Nastase. Splendoarea unui spectacol fabulos, bine regizat, este cel mai important element, nu sinuciderea. Daca mori, nu mai vezi spectacolul, continua el, timp in care eu ma uit la el prostit. Pe vremea cat ati fost premier, coruptia ajunsese la cel mai inalt nivel, schimb eu registrul. Ati luat vreo masura? Fireste, raspunde el in zeflemea. Intai am scumpit spaga, ca sa nu si-o mai permita orice mocofan. Apoi, am impartit-o in doua, ca sa limitez accesul catre ea. Trebuia sa dai o spaga foarte mare ca sa afli unde trebuia data aia mica, adica cea normala. Privatizari dezastruoase, banci falimentate, economia pusa pe butuci, continui eu. Miroase a tradare de tara. Nici pomeneala de asa ceva, spune el. Se vede ca nu va pricepeti. Lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii: eu nu am tara, ci doar interese, ma lasa el consternat de tupeul dat la maxim. Ma dezamagiti, ca sa fiu sincer, ma destainui eu. Va vedeam, alaturi de multi altii, un personaj de roman, un erou. Un Edmond Dantes, Contele de Monte Cristo, sa zicem. Dragut din partea dumneavoastra ca faceti o asemenea comparatie onorabila, da el sa se lanseze in dialog. Dar asta ar insemna ca trebuie sa stau la puscarie vreo 14 ani. Pai, la asta ma si gandeam, ii raspund eu apasat. La final, va rog sa clarificam ceva: vi s-a aruncat in curte povestea cu accidentul de vanatoare in urma caruia ministrul Ilie Sarbu a ramas fara un testicul. Chiar ati gresit tinta?, il intreb decisiv. Nu stiu cine ce mi-a aruncat in curte, raspunde el de-a dreptul enervat, ca Ilie sarea singur gardul casei mele de la Cornu. Pana si prietenii stiau de ce. Si nu, n-am gresit cu nimic! Nu capul lui Ilie ma deranja…
(Daca personajul ar fi venit la intalnire, interviul ar fi fost autentic)