Ministrul Marcel Vela a cheltuit banii publici degeaba. Bastoanele cu electroșocuri achiziționate de MAI sunt absolut ineficiente, spun polițiștii, având în vedere că nu pot fi folosite în confruntarea cu agresorii. Sindicaliștii din sistem au solicitat pistoale taser, însă ministrul Vela a cumpărat bastoane pentru că erau mai ieftine.
Ultimele dotări ale MAI pentru polițiști au fost făcute doar de formă. Căștile de protecție sunt confecționate în întregime din plastic, iar pistoalele taser cerute de polițiști s-au transformat în niște amărâte de bastoane cu electroșocuri. ”IGPR a preferat să achiziționeze 12.000 de bastoane cu electroșocuri, în detrimentul pistoalelor cu electroșocuri (taser) care puteau fi utilizate de la distanță, prin intermediul cărora interacțiunea dintre polițiști și agresori era limitată, iar intervenția s-ar fi efectuat în condiții mult mai sigure. În ceea ce privește utilitatea căștii de protecție, aceasta reprezintă un element de noutate, nu puține fiind situațiile în care colegii noștri din teritoriu au fost nevoiți să intervină la scandaluri și alte conflicte, ocazie cu care au fost atacați cu pietre sau alte obiecte contondente, suferind diverse răni în zona capului, în lipsa unei dotări corespunzătoare. Deși nu putem vorbi despre cele mai bune materiale, fiind confecționate în întregime din plastic, căștile de protecție au rolul de a atenua eventualele șocuri în momentul unor lovituri cu obiecte contondente, iar vizorul acestora asigură protecția feței”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor Europol.
Bastonul vine cu instrucțiuni
Potrivit instrucțiunilor de folosire a bastonului cu electroșocuri, acesta poate fi folosit ca ”mijloc de apărare pentru pararea loviturilor agresorului prin prindere și ținerea în direcția din care vin loviturile”. Totodată, bastonul poate fi utilizat ca mijloc de intimidare a elementelor turbulente sau recalcitrante, aplicând primele lovituri/electroșoc persoanelor mai violente. Bastonul mai poate fi utilizat și ca mijloc de atac, prin aplicarea de lovituri/electroșoc agresorului în scopul de a-l obliga să elibereze victima, să lase din mână obiectul folosit la atac ori să înceteze acțiune, conform instrucțiunilor. Ca și la bastonul obișnuit, polițiștii sunt obligați să someze agresorii, pe care îi vor anunța că vor folosi bastonul cu electroșocuri. După somație, polițiștii sunt sfătuiți să aplice electroșocurile prin surprindere, pentru a se obține efectul urmărit!
Ineficient în confruntări
În situația în care polițistul este atacat el nu poate să respingă o lovitură cu acel baston pentru că este confecționat dintr-un plastic foarte șubred, ne spun sindicaliștii de la Europol. ”În cazul unui atac cu un obiect contondent asupra polițistului acesta va fi nevoit să folosească bastonul de cauciuc, nu cel cu electroșocuri, iar asta presupune ca el să aibă câte un baston în fiecare mână. Nu știu cum s-au gândit să ia bastoanele astea, probabil din considerente bugetare, pentru că am auzit că se lăudau la minister că la prețul unui pistol taser au luat nu știu câte bastoane. Dar tocmai în asta constă folosirea unui mijloc din dotare cu electroșocuri, să ții la distanță o persoană foarte violentă și să o împiedici să se manifeste agresiv față de alte persoane. Iar în situația în care eu trebuie să mă apropii la o distanță de sub un metru ca să folosesc acest baston agresorul poate folosi orice obiect acuțit sau contondent împotriva mea. În plus, la bastonul cu electroșocuri, partea care transmite energia este în vârf, iar dacă nu reușești să apropii vârful de corpul agresorului nu este eficient. Sunt foarte slabe aceste bastoane și nu cred că o să le folosească cineva”, ne-a declarat Andrei Pop, vicepreședinte al Sindicatului Polițiștilor Europol.