AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisVlad Voiculescu, intelectual, filantrop și taumaturg în viață

Vlad Voiculescu, intelectual, filantrop și taumaturg în viață

Dacă stați de vorbă cu nea Nelu Cotrocelu (Neluuuu! – așa îl alintau pupezele și voluptuoasa actriță Florina Cercel), veți constata că marea lui victorie politică a fost cea din 2000. Nu, nu, nu, categoric nu, nu câștigarea alegerilor, ci îndepărtarea lui Miron Mitrea din funcția de trezorier al campaniei electorale. 

Pe de altă parte, prima decizie a Cabinetului Adrian Năstase a fost o dispensă de studii acordată lui Miron Mitrea. Fostul lider sindical e mai deștept decât Ponta și Dragnea la un loc – nici nu-i greu – dar diploma de subinginer nu îi dădea pinteni să fie ministru. Năstase i-a oferit dispensa și bine a făcut. Dispensa era legală. Năstase a mizat pe un om foarte inteligent.

Într-o lume în care toți proștii ambițioși au mai multe doctorate și masterate decât cărți citite, o diplomă de facultate nu contează. Alain Delon, Pierre Cardin și I. L.Caragiale n-au terminat nici liceul. Poți să fii Michelangelo sau manager genial la Coca Cola fără diplomă de facultate. Dar există niște rigori când îmbraci haina Statului.

Beleaua e că Guvernul tehnocrat al domnului Dacian Cioloș a sărit peste legalitatea pe care Adrian Năstase a respectat-o. Știu, Năstase egal termopane, mătușa Tamara! Cu mii de scuze (așa-i expresia), nu discut cu prostoboii care au crescut cu postere pe pereți. Postere din revista Bravo. Iar fiii lor, la fel de educați, sunt azi pe Tik Tok.

Concret, marea dificultate a Serviciului Personal din Ministerul Sănătății, pe durata mandatului Vlad Voiculescu, a fost să îl determine pe angelicul din Piața Victoriei să aducă o diplomă de studii superioare. A fost, pur și simplu, o misiune neîndeplinită. Vlăduț i-a dus pe oameni cu vorba și bonomia fizionomică elogiată de Liiceanu. Și i-a dus, și i-a tot dus, fiindcă e charismatic. Nicio diplomă nu a fost atașată dosarului său, chiar dacă domnul ministru a pretins că posedă așa ceva. Eu sunt convins că posedă.

Un om bine și rău intenționat mi-a explicat că domnul Voiculescu posedă, chiar posedă diplomă, dar cine i-a dat-o nu prea avea dreptul să i-o dea.

Suntem foarte cârcotași. Și ce, Petrache Lupu avea vreo diplomă? După ce a trăit epifania (revelation, pe înțelesul corporatițtilor), ciobănașul de la Maglavit a făcut numai bine. L-a întâlnit pe Dumnezeu fără a ști patristică. Tot pe acolo, dar mai mult pe dincolo, este și Vlad Voiculescu – intelectual, filantrop și taumaturg în viață. Știe și istorie. A zis că românii sunt subțirei, în lupta anticomunistă, față de Solidaritatea din Polonia. A făcut școala după ’90 și cred că a făcut-o online, așa că n-a aflat că Walesa a fost un flecușteț parfumat, un kikiri – mikiri pe lângă Rezistența din Munți și pe lângă țăranii care s-au opus Cooperativizării.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.893 afisari

4 COMENTARII

  1. Iliescu a fost, mai ales în anul 2000, la alegeri (sau după) un hoț ordinar de voturi, un impostor, un nesimțit, un trădător de țară și distrugător al destinului ei.

  2. @ Dacă ați remarcat în declarațiile de avere și interese ale politicienilor care au candidat și au fost aleși ,care au obligația depunerii declarației, sau în declarațiile anuale de venituri ale politicienilor candidați, dacă sunt înscrise și sumele ce le-au fost restituite de la bugetul public pentru că le-au cheltuit în campaniile electorale la care au participat, ?

  3. @ Și că Boanchiș este „fan” Miron Mitrea , sindicalist, și nu Toni Greblă crescător de capre, i-ați „reproșa”, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger