Poezia lui Adrian Paunescu avea ritm si metafizica. Tunet si fior. Vadim era un epigon al lui Paunescu, nu-i ieseau decat rimele. Versurile lui pareau ca apartin unui veleitar si au fost periate, rotunjite de o profesoara de romana. Cand m-am certat cu Vadim, l-am facut desuet, am scris ca a ramas la Bolintineanu, iar el mi-a injurat toata familia. Chiar si poezia in care isi prevesteste moartea e subtirica. Cititi versurile premonitorii semnate de Labis, Nichita Stanescu, Paunescu si veti intelege care-i distanta dintre Cosmos si maneaua bine articulata.
Daca e sa ma gandesc la omul Vadim, boala lui cea mai mare nu a fost diabetul, ci orgoliul. El, el, el. Egolatru, egocentric, tot ce incepe cu ego. Poate mai putin egoist. Cand venea vorba de oameni la necaz, era sensibil si generos, ca toti pamfletarii.
Aici am vrut sa ajung, unde sangereaza idiotii! La sarbatorile piezise ale pamfletului, Vadim sta langa Arghezi si Fanus Neagu. In textele lui, cuvintele pocneau ca pe un front unde se trage cu sampanie. Era exploziv si nedrept, injura memorabil, zambea si victima, daca o ducea capul. Ne tarnuia pe toti, cu neamuri cu tot, dar asta a fost un fel de test, pe care doar oamenii superiori l-au trecut. Copiii kominternistilor si deontologii netalentati se razboiesc cu Vadim si dupa moartea lui. V-a invins, prostoboilor, pentru ca nu era ranchiunos! In urma cu un an, s-a suparat pe mine si a scris ca am murit pentru el. Dar in ultimele 10-15 numere din „Romania Mare”, Vadim m-a laudat si mi-a reprodus cateva articole.
Mie imi va lipsi acest om. Nu si scarnaviiilor tismanene, care pe mine nu ma pot convinge ca stalinismul a fost mai bun decat ceausismul. Pa, Vadime! Nu sunt contabil de eternitati si nu stiu cum va fi a ta. Dar ale strivitilor care te injura vor fi la fel ca vietile lor. La gramada. Eternitati la gramada. Ei nu sunt ei. Ei sunt multi. Se va cunoaste numele cimitirului, dar nu ce scrie pe crucile lor.
GÂND PENTRU POETUL CORNELIU VADIM TUDOR
(după lecturarea poeziei lui: ULTIMA CAFEA)
De ce să-i scrii morţii scrisoare,
De ce nu vieţii să îi scrii?
E mai de preţ, nu ştiai oare?
(Ştiai, că-n zori nu vei mai fi!)
Te cerţi cu moartea pe-ndelete
Şi-i dai apoi şi o cafea
Ştiind de mult cât te iubeşte
Dar tu, cât o urai pe ea!
De boli măcinat cu cruzime
De cumpăna grea îi vorbeşti,
Dar morţii nu-i pasă de tine,
Ea vrea doar să nu mai trăieşti.
Să spui cu convingere-n versuri
Că moartea pe tine te place…
Dar ea are doar o dorinţă:
Pe toată lumea să-nşface.
Să-i dai morţii doar şoricioaică?
Şi crezi că-i ajunge, Vadim?
Otrava-n cafeaua fierbinte
E răul, din toate, infim!
Mă bucur că nu-ţi este frică
Şi moartea prin vers o sfidezi,
Dar azi ai plecat printre îngeri
Şi-n corul ales de aezi….!
Vor scrie şi alţii ca tine,
Mai bine şi chiar mai duios,
Tu dormi somnul dulce, Vadime,
N-or scrie atât de frumos!
15 IX 2015
Cornelia Bălan Pop, Satu Mare
Frumoa, subtil si superb scris. Nu mi-a placut Vadim, dar omul are dreptate.
Da, așa era Vadim, iute la mânie, dar îi trecea repede.Cred că ești puțin nedrept cu poezia lui Vadim. Așa si la Păunescu în multe volume poeziile se aseamănă cu articole de ziar,sau câtă lume înțelege poeziile lui Nichita?
La Vadim, maiestria vorbelor, atata cata a fost, incepea de cand punea mana pe creion.
La Teodor Atanasiu, prim-vicepresedintele PNL, incepe de cand deschide gura: „Sicriul cu trupul lui Vadim Tudor nu poate fi depus la Senat pentru ca nu este in acord cu pozitia geografica a Romaniei”!Peste el, insa, din mijlocul gramezii de rahat, se maiestreste Alexandru Petria, membru al Asociatiei Semiscriitorilor din Romania: „Exceptind familia, lacrimatul dupa Vadim Tudor e ca si cum ai plange după Goebbels”.
Mai comentez?
bravo Razvane, esti OM!
esti patetic, scremi si tu o lacrima degeaba. te cuprinde melancolia si cand iti ridica gunoiul din fata blocului? cand crapa si ilici, ce te faci?