Adrian Nastase „a rupt tacerea” — ca sa se bucure si ziarizdele pe care expresia proptita intre ghilimele le-a cutreierat mai des decat orgasmul — in ospitalierul studio de la Antena 3. A articulat frumos, a starnit admiratie si compasiune, e acelasi excelent diplomat si ghid prin biblioteca, are o ironie fina. Dar astea le stiam.
Presa si publicul vaneaza surpriza. Toti au harponat-o. Noutatea era privirea lui Adrian Nastase. Nu ma grabesc cu etichete gen resemnare, infrangere si alte rahatisuri pe care le ataseaza prostii cand nedreptatesc „Miorita”. Privirea aceea am mai intalnit-o la alti oameni importanti care au ispasit in spatele usii de fier cu zavor. Usa aia acopera memoria, nu mai poti sa iesi de acolo, si reteaza aplombul. Sigur, Nastase n-a fost niciodata un expansiv. Dar vrea sa se razbune, ca e si el om, nu doar „cel mai bun premier al Romaniei”, potrivit lui Basescu. Iar dorinta de razbunare, daca n-o exhibi, se devalorizeaza.
Pe de alta parte, il felicit pe Nastase pentru ca si-a lins ranile, timp de cateva saptamani, departe de presa dezlantuita, pastrandu-si aura de martir, pe care i-au schitat-o sensibilosii. Daca va iesi mai des, va redescoperi aroganta, asa cum s-a intamplat in cazul „Matusa Tamara”, dupa doua-trei aparitii.
Nastase a zis si o chestie care m-a induiosat. „O sa beau multe cafele cu ziaristii”. Silviu Brucan, dupa ce momea cate un redactor-sef, ii spunea „draguta, am venit sa te prelucrez”. Nastase n-o sa-i prelucreze pe-astia. La ce nivel de golanie au ajuns, il vor devora ei pe Nastase.
