AcasăEditorialRazvan Ioan BoanchisUn smecher adevarat nu citeste. Un smecher isi ia cititor

Un smecher adevarat nu citeste. Un smecher isi ia cititor

Fanus Neagu, fragment din proza scurta „Lupul sub fereastra”, despre „calugarul Nifon, cel nascut, crescut si risipit de pe strada Grivitei din Bucuresti”.

In copilaria lui Nifon (perioada interbelica), „barbugiii de pe maidanele dintre Bucuresti  si Podul Basarab isi aveau fiecare pustiul lui pe care-l platea sa mearga cu el la cinema. Barosanii, analfabeti, spargeau seminte de floarea-soarelui sau sugeau caramele si pustii dadeau in clocot langa urechea lor, citindu-le replicile: «- Va iubesc contesa, inima mea bolnava de suferinta va apartine». «- Ah, milord, la grea incercare puneti o biata femeie». Intr-o zi, marelui cneaz al paturii pe care sfaraiau babaroasele i s-a imbolnavit cititorul. L-a luat cu imprumut pe Nifon si s-au dus la Marconi. Rula un film italian (in onoarea firmei, pesemne), incepand cu o scena in care niste golani din Napoli se bateau pentru un portofel sterpelit: «Nenorocitule. Lepra. Incornoratule!» Iar micul Nifon ingana serafic: «Va iubesc, contesa, inima mea zbuciumata…».  «- Ah, milord, citesc in ochii dumneavoastra…». Jart! Harst! Pleosc! Marele cneaz pricepuse pe loc ca micul Nifon n-ajunsese la scoala, fuma derbedeul, si ca sa faca rost de tigari, se daduse alfabetizat…”

Asa a facut si Rares Bogdan. Mister Bean de Cluj si-a luat cititor. Pe fiul lui, in varsta de patru, cinci ani. Si l-a dus la Targul de Carte, unde a defilat toata (s)nobilimea din televizii. Gratie obedientilor amploaiati de la postul Realitatea, micul critic literar a dat si un interviu, despre cartile pe care taticul lui n-a mai trebuit sa le si citeasca, pentru ca s-a pozat langa ele. Oricum, copilul lui Napoleon de Manastur e foarte reusit. Nu glumesc. Cred ca seamana cu mamica lui. O singura carte n-a gasit Rares Bogdan la Targul Gaudeamus. Autobiografia domniei sale. Am si titlul. „Prostia de zile mari”.

author avatar
Razvan Ioan Boanchis Publicist-comentator
Publicist-comentator la "Național" din 1997. Ziarist original și de contra-opinie. Autor a zece cărți. I s-au decernat numeroase premii jurnalistice și literare. Îl citesc cu plăcere chiar și cei care nu îi împărtășesc părerile. Uneori, nici el nu e de acord cu el.
1.457 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger