In ultima luna s-au stins, cu discretie si la varste de patriarhi, doi faurari de cultura. Pictorul Marin Gherasim si prozatorul George Balaita.
Au murit tiptil, cum le sta bine unor creatori, intr-o tara de fanfara si gargara pentru si despre nimicuri. Cu fiul lui Balaita, Matei, am fost amic, inainte de a citi „Lumea in doua zile”. Romanul lui Balaita l-am redeschis zilele trecute, iar Matei nu mai stiu exact unde este, prin America de Sud, parca. Atelierul lui Marin Gherasim l-am vizitat toamna trecuta. Maestrul avea cancer, facea chimioterapie. Sevaletul era incununat de o panza spre care Marin Gherasim privea ca spre o ultima fereastra, un tablou „de o impunatoare simplitate, de o cromatica de mare noblete”, dupa cum a descris Dan Grigorescu arta lui Marin Gherasim, in „Dictionarul Avangardelor”.
Si pe cine intereseaza toate astea? Nici eu n-am rezonat in mod special, drept dovada ca ma manifest abia acum. Anul asta s-au implinit 85 de ani de la nasterea lui Fanus Neagu, 80 de la nasterea lui Mircea Micu, doi oameni pe care am avut privilegiul sa-i ascult, in copilarie. N-am scris un rand nici despre ei. Moartea lui Gherasim sau a lui Balaita, comemorarea lui Fanus Neagu ori a lui Mircea Micu au avut loc intr-un anonimat intristator pentru generatia mea si distrugator pentru generatia Facebook. Exemple de pasivitate culturala am cate vreti. In 2017 se aduna 2000 de ani de la moartea lui Ovidiu, poetul care ne-a constelat literar. „Ii doare-n bascheti” pe romani de Ovidiu! Inca una si va las! A fost evacuata Libraria Sadoveanu, de pe Magheru. Era un sanctuar al literaturii romane, acolo si-au lansat cartile Marin Preda, Eugen Barbu, Nichita Stanescu. Dupa cateva luni a aparut, tot pe Magheru – ce coincidenta! – la 50 de metri mai incolo, o pravalie Humanitas, patronata de intelectualul oficial Liiceanu. Pentru acest pontif cultural asistat social se rezolva orice, el e interesul national, el e un Gabriel Oprea al cartii.
