Cand Simona Halep pierde, castiga sau isi schimba antrenorul, toata Romania se pricepe la tenis. Cand moare un mare, mare poet ca Paunescu sau un poet (gazetar de forta, insa) ca Vadim, toata tara se pricepe la poezie.
Biata poezie e un gen pe cale de disparitie si veche inanitie. Poetii au ajuns sa-si tipareasca volumele in 100-200 de exemplare, platite de mamica. „Si cate vand?”, ma veti intreba. „10, poate 15?”. Niciunul, pentru ca n-au loc in librarii de mafia editurilor. Stati linistiti, ca nici la proza nu stralucim! Nu mai amintesc despre revistele literare. Se spune ca scriitorii au ajuns sa se citeasca intre ei. Ar fi excelent. Daca toti membrii Uniunii Scriitorilor (cred ca vreo doua mii si ceva) ar cumpara saptamanalul „Romania Literara”, cea mai prestigioasa revista a tarii ar duce-o bine.
Dar sa revin la poporul roman, priceput la poezie. Imediat dupa ce moare un poet, i se publica o poezie premonitorie, scrisa recent. „Dom’le, poetul si-a simtit moartea”, se emotioneaza romanasii. Nu, incultilor sensibilosi! Fie ea moderna sau desueta, poezia are trei teme. Moartea, iubirea, natura. Asa ca din trei poezii, una, cel putin aritmetic, este despre moarte. Un cascador liric fecund baga si cinci poezii despre moarte pe zi, chiar daca el are 20 de ani si va mai trai 40. Ar mai fi si poezia sociala. Pe segmentul (nepotrivit, prozaic cuvant, recunosc!) asta, poetul tot la moarte ajunge. Viata-i grea, lumea materialista si el ar prefera s-o mierleasca decat sa traiasca printre bestii.
Inchei cu Vadim, Dumnezeu sa-l ierte, ca era un om talentat, nicidecum un deontolog necrofil, precum ziaricii care consuma mortul cat inca e cald, dupa modelul taranilor lui Rebreanu, din „Rascoala”! In vara lui 1986, l-am vazut pe Calea Victoriei. Il insotea pe Eugen Barbu. Se duceau la „Marul de Aur”. In dreptul Parcului Iorga, s-au intalnit cu Aurelian Andreescu. Am trecut pe langa ei si i-am auzit vorbind despre meciul Brazilia-Franta, care urma sa aiba loc in seara aia, la Mondialul din Mexic. S-a lasat cu prelungiri, 11 metri, au ratat Zico si Platini, parca. Dupa 3 zile, Aurelian Andreescu a murit. Nu voi uita intalnirea lor, m-a impresionat, aveam 16 ani. Erau, totusi, Eugen Barbu, Vadim Tudor, Aurelian Andreescu. Artisti mari, nu Liiceanu, Patapievici si manelistul Guta. Cu mentiunea ca manelistul Guta o fi el lombrozian, dar nu se afiseaza cu oricine.
